Slujire arhierească la Mânăstirea Dealu Mare din județul Gorj

În cea de-a doua duminică a Postului Sfintelor Pasti, Mânăstirea Dealu Mare din județul Gorj a primit vizita Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, care a săvârșit Sfânta Liturghie la altarul sfântului așezământ monahal, înconjurat de un sobor de preoți si diaconi, după cum a precizat Diaconul Gheorghe Cioiu.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Mitropolitul Olteniei a tâlcuit pericopa evanghelică duminicală ce relatează despre minunea vindecării slăbănogului din Capernaum (Ioan 10, 9-16) și a subliniat semnificația teologică a cinstirii Sfântului Grigorie Palama în această zi. „Sfântul Grigorie Palama este părintele făcător de minuni, Sfântul care ne învață pe toți cum să ne curățim viața pentru a ajunge la lumina cea neînserată, la Împărăția Cerurilor. Cinstirea lui este așezată de Biserica noastră în duminica a doua a Postului Sfintelor Paști, tocmai pentru a scoate în relief valoarea și efectele postului. Valoarea, pentru că postul este rânduit și poruncit de însuși Dumnezeu, căci ne spune Mântuitorul: <<…acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune și cu post>>(Matei 17, 21). Iar efectele, pentru că postul este cel care aduce vindecare, aduce curăție interioară și binecuvântarea lui Dumnezeu”, a spus IPS Irineu.

Mănăstirea Dealu Mare se află situată în localitatea gorjeană Borăscu,la circa 65 km de municipiul Târgu Jiu. Așezământul monahal este așezat în vârful Dealului Mare, de unde și denumirea, fiind ridicat în anul 1865 de către Constantin Săvoiu, membru al Divanului ad-hoc de la 1859. Mânăstirea a fost desființată în anul 1959 și reînființată în 1992, în prezent funcționând ca obște de maici. Hramurile sfântului lăcaș monahal sunt: Adormirea Maicii Domnului și Sfinții Împărăți Constantin și Elena.

Comentarii Facebook


Știri recente