Slujire arhierească la Catedrala Episcopală din Giula

La Praznicul Tăierii capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul Luni, 29 august 2011, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească la Catedrala Episcopală din Giula.

După cum ne informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, în cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a evocat persoana acestui mare Sfânt al Bisericii Creștine și Prooroc al Vechiului Testament, precum și învățămintele care se leagă de acest Praznic al Bisericii noastre, sărbătorit la încheierea anului bisericesc și care se cinstește în mod deosebit prin post.

Dreptatea lui Dumnezeu este cea care rămâne în veac, iar biruința omenească, legată de păcat, chiar dacă pare triumfătoare temporar, nu poate să dureze decât până la o anumită vreme, pe când jertfirea pentru Dumnezeu și pentru dreptatea Lui este cea care aduce viața cea veșnică și răsplata Sa divină, care întrece nemăsurat răsplătirile din partea oamenilor. De aceea, se cade ca Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, dar și ceilalți Sfinți ai Bisericii noastre să fie luați drept modele chiar și astăzi, în epoca postmodernă pe care o trăim, a precizat Preasfinția Sa.

Astfel, prin rugăciunile înălțate către Bunul Dumnezeu în Catedrala Episcopală din Giula, Sfântul Prooroc Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului, a fost cinstit așa cum se cuvine și de către creștinii ortodocși români din Ungaria.

Comentarii Facebook


Știri recente