Slujire arhierească la Catedrala din Drobeta Turnu Severin

Câteva sute de credincioși au trecut pragul Catedralei episcopale din Drobeta Turnu Severin duminică, 27 iulie, în ziua prăznuirii Sf. Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Cei prezenți au trăit atât bucuria participării în comuniune la ceremonia liturgică duminicală cât și pe cea a primirii de binecuvântări arhierești din partea Chiriarhului locului.

Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat fiind de soborul de preoți și diaconi ai sfântului lăcaș de închinare.

Răspunsurile liturgice au fost date în manieră bizantină de către psalții Catedralei episcopale. Cu binecuvântarea ierarhului mehedințean, predica a fost rostită de către PC preot George Radu Trăilescu, slujitor al Catedralei, care a așezat la inima credincioșilor sfaturi și povețe duhovnicești.

Comentarii Facebook


Știri recente