Slujire arhierească la Budapesta

Preasfințitul Părinte Episcop Siluan s-a aflat sâmbătă, 19 iunie, în mijlocul comunității românești din Budapesta, slujind Sfânta Liturghie Arhierească în fruntea unui sobor format din cei doi preoți slujitori ai acestei comunități și alți clerici. Cu acest prilej, pe lângă Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului și Cuviosul Paisie cel Mare, a fost cinstit în mod deosebit și Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, ocrotitorul acestei parohii și al așezământului monahal românesc din capitala Ungariei.

La Sfânta Liturghie a fost prezentă Doamna Ambasador al României la Budapesta, Irina Comaroschi și Domnul Consul Marin Ursuț, iar mai mulți copii au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele Domnului, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.

Sărbătoarea s-a încheiat printr-o agapă comună, pregătită de doamnele acestei parohii pentru toți cei prezenți.

Comentarii Facebook


Știri recente

Preoții români din Serbia se formează pro-viață

O delegație formată din membri ai corpului profesoral de la Facultatea de Teologie din Timișoara s-a întâlnit la începutul săptămânii cu mai mulți preoți din Episcopia Daciei Felix, pentru un atelier pro-viață. Colocviul „Construim împreună…