Slujire arhierească în Parohia Agrișu Mare

În Duminica a V-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului a efectuat o vizită pastorală în Parohia Agrișu Mare, Protopopiatul Ineu, pentru a binecuvânta și sfinți lucrările de restaurare și pictură a iconostasului bisericii parohiale, potrivit episcopiaaradului.ro.

Întâmpinat de către preotul paroh Adrian Zaha, de oficialitățile locale, de enoriași, de copiii și tinerii satului, care i-au oferit flori, Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie arhierească în biserica parohială cu hramul „Cuvioasa Parascheva”, în prezența unui număr mare de credincioși. În cuvântul de învățătură ierarhul a explicat fragmentele biblice (Romani 10, Matei 8) în sensul demnității omului creat după chipul lui Dumnezeuspre a realiza asemănarea cu El prin înaintarea continuă în bine.

„Dumnezeu a făcut toate bune, dar o ceată de îngeri a căzut din bine prin mândria de a fi mai presus de Creator. Totodată au invidiat pe om pentru menirea sa căutând să-l atragă pentru a-l înrobi. Rugăciunea pe care Mântuitorul ne-a lăsat-o cere să fim izbăviți de3 ispita celui rău, care este persoană, nu numai personificare a răutății. Domnul Iisus a lucrat pentru salvare, cum dovedește minunea din Sfânta Evanghelie de astăzi. Toți credincioșii trebuie să fie solidari în bine, așa cum spune apostolul duminicii: „cu inima se crede spre dreptate, iar cu gura se mărturisește spre mântuire”, a spus ÎPS Arhiepiscop Timotei.

În încheierea Sfintei Liturghii s-a oficiat slujba parastasului pentru unul dintre ctitorii importanți ai bisericii parohiale, Sandu Jivan. Preotul paroh a adus mulțumiri IPS Arhiepiscop Timotei pentru grija părintească pe care o poartă față de credincioșii eparhiei,

Biserica parohială a fost construită în perioada 1934-1936 în stil bizantin, fiind respectată schema generală a planului centrat în formă de cruce și cupole. Considerată a fi un adevărat manifest, biserica din Agrișu Mare a fost realizată într-o manieră neîntâlnită în epocă și în zonă. Ea însumează tradiții medievale diverse: Țara Românească, Moldova veacului al XVII-lea, Transilvania romanică, Bizanțul de la cumpăna mileniilor. Pictura murală a fost executată în tehnica fresco în perioada anilor 1974-1975. Printre obiectele patrimoniale de valoare ale bisericii din Agrișu Mare se pot aminti: Cartea românească de învățătură (Iași 1643)și Octoihul (București, 1720).

Comentarii Facebook


Știri recente

LIVE: Slujba Învierii la Catedrala Patriarhală

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel oficiază slujba Învierii la Catedrala Patriarhală. Mii de credincioși sunt prezenți la eveniment pe esplanada Palatului Patriarhiei. Patriarhul României oferă credincioșilor Lumina Sfântă de pe treptele Reședinței Patriarhale, după care urmează…