Slujire arhierească în Mun. Bistrița

Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului, a fost prezent în duminica a noua după Rusalii, 25 august 2013, în mijlocul credincioșilor din Municipiul Bistrița. Înaltpreasfinția Sa a fost întâmpinat de un sobor de preoți și mulțime de credincioși la biserica protopopiatului, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, potrivit Radio Renașterea.

Din sobor a făcut parte și Protopopul de Bistrița, PC Alexandru Vidican.

După momentul citirii pericopei evanghelice, aceea a Umblării pe Mare, ÎPS Andrei a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură intitulat Biserica este corabia salvatoare: „Steagul sub care înaintează Corabia mântuirii, care este Biserica, este Sfânta Cruce. Suntem încredințați de acest lucru pentru că atâta vreme cât rămânem în Corabia mântuirii, valurile nu ne înghit. În această Corabie a mântuirii Domnul Iisus Hristos este Cel care conduce poporul înspre limanul nemuririi. Iar în Corabie, pe lângă mulțimea Sfinților lui Dumnezeu este și Maica Domnului”.

La finalul slujbei, Înaltpreasfinția Sa a luat parte la evenimentele legate de împlinirea a 450 de ani de la sfințirea Bisericii Evanghelice din Bistrița, alături de alți reprezentanți ai diferitelor confesiuni și etnii.

ÎPS Andrei a mulțumit celor care au avut această inițiativă și a făcut un apel la unitate în credință: „Pentru omul religios, biserica, spațiul sacru are o importanță unică. Acum noi împărtășim bucuria comunității evanghelice și împreună cu dânșii sărbătorim această biserică, care are 450 de ani. Dânșii știu că și pentru noi, pentru comunitatea ortodoxă română, biserica are o importanță absolută. Dacă punem pe primul plan preocuparea spirituală, atunci și România, și întreaga comunitate europeană capătă un sens, o valoare”.

Comentarii Facebook


Știri recente