Slujire arhierească în Duminica a XIII-a după Rusalii la Mănăstirea „Pogorârea Duhului Sfânt și Nașterea Maicii Domnului” din comuna Găvănoasa, Republica Moldova

La 22 august, în Duminica a XIII-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Pogorârea Duhului Sfânt și Nașterea Maicii Domnului” din comuna Găvănoasa, raionul Cahul, informează mitropoliabasarabiei.md.

În cuvântul de învățătură, rostit după Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Petru, a tâlcuit înțelesurile adânci ale Pildei lucrătorilor celor răi, spunând că: „Stăpânul care a sădit via este Bunul nostru Dumnezeu, Via este lumea, Gardul sunt poruncile și învățăturile celor două Legi – Vechiul și Noul Testament, canoanele și hotărârile Sinoadelor Ecumenice, care sunt așezate pentru a apăra unitatea și adevărul dreptei credințe, Turnul de pază este Biserica, pentru că ea este turn de veghe și apărare împotriva sectelor și păcatelor care ucid sufletele, Teascul este altarul pe care Hristos se aduce jertfa pentru mântuirea lumii, Lucrătorii sunt episcopii și preoții, care sunt lucrători în via lui Hristos, având misiunea să propovăduiască Evanghelia, să slujească Sfintele Slujbe, să învețe și să apere dreapta credință, iar Roadele sunt sufletele mântuite prin lucrarea de sfințire desfășurată în Biserica lui Hristos. Cuvintele ” El s-a dus departe” au fost interpretate ca fiind îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, adică Dumnezeu nu pedepsește imediat omul pentru păcatele lui, ci este mult-răbdător și așteaptă îndreptarea noastră”.

Comentarii Facebook


Știri recente