Slujire arhierească în Duminica a XII-a după Rusalii, la biserica românească din Peterd (MezÅ‘peterd)

În Duminica a XII-a după Rusalii (4 septembrie 2011), Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român din Ungaria, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească la biserica ortodoxă românească din Peterd (MezÅ‘peterd), din cadrul Protopopiatului Dobrițân, în fruntea unui sobor format din Preotul Paroh Cosmin Pop și Arhidiaconul Claudiu.

Răspunsurile liturgice au fost date de credincioși ai acestei parohii, conduși de Doamna Preoteasă Ectarina Pop, care îl sprijină pe Părintele Cosmin Pop în misiunea sa și sub această formă. Între credincioșii care au participat la Sfânta Liturghie, pe durata întregii slujbe, s-a numărat Domnul Papp Miklós, Primarul Peterdului.

După cum ne informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria, în cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a tâlcuit textul Evangheliei acestei Duminici, subliniind importanța modelului oferit până la un punct de tânărul bogat din Evanghelie, care dovedește o serie de calități neașteptate pentru vârsta sa, motiv pentru care este îndrăgit chiar și de Mântuitorul Iisus Hristos și poate constitui o pildă și pentru tinerii vremurilor noastre, care în măsura apropierii lor de Biserică pot deveni un sprijin serios pentru viitorul Bisericii. Totodată, i-a îndemnat pe credincioși ca la recensământul care va avea loc în curând în Ungaria, în luna octombrie, să își declare fără nici o grijă apartenența lor etnică și confesională, în condițiile drepturilor garantate de Statul Maghiar și Uniunea Europeană, putând și în felul acesta să sprijine Biserica Ortodoxă Română, din care și ei fac parte, precum și celelalte instituții românești din Ungaria.

Biserica ortodoxă românească de zid din Peterd a fost construită în ultimul deceniu al secolului al XVIII-lea, pe locul unei bisericuțe mai vechi, din lemn, menționată în anii 1779 și 1768, la care slujea însă Preotul Vartolomeu Andreev, încă din 1768 (după cum menționează o inscripție de pe „Apostolul” tipărit cu binecuvântarea Mitropolitului Neofit, în 1743, care fusese în proprietatea acestei biserici și care se păstrează la Centrul Eparhial din Giula până în ziua de azi). De la Peterd se mai păstrează și alte cărți vechi de cult valoroase (precum „Octoihul” Mitropolitului Antim Ivireanul din 1712, „Antologhionul” Episcopului Climent din 1745, „Psaltirea” din 1751 și „Cazania” din 1768, ale Mitropolitului Grigorie, „Penticostarul” Episcopului Partenie din 1767, etc.) care demonstrează evlavia și dorința de cunoaștere ale Părintelui Vartolomeu, menționat mai sus, dar și ale credincioșilor acestei parohii ortodoxe românești din Bihorul Unguresc, în ciuda situației lor materiale foarte precare, de iobagi, pe care o aveau la vremea construirii bisericii.

Comentarii Facebook


Știri recente