În Duminica a patra după Rusalii, Înaltpreasfințitul Petru, Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei și Exarh al Plaiurilor, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău, informează Biroul de Presă al Mitropoliei Basarabiei, citat de mitropoliabasarabiei.md.
În cuvântul său de învățătură, Înaltpreasfințitul Petru a vorbit despre virtuțile sutașului din Evanghelia zilei, scoțând în evidență dragostea, credința și smerenia. Printre altele, Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a spus: „Din dragoste pentru aproapele, pentru sluga sa, sutașul se adresează Mântuitorului: „Doamne, sluga mea, zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit”, la care Mântuitorul îi răspunde: „Venind, îl voi vindeca”. Auzind că Mântuitorul dorește să vină să-i vindece sluga, sutașul arată alte virtuți, și anume: smerenia și credința sa, și zice: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperișul meu, ci zi cu cuvântul și se va vindeca sluga mea”. Sutașul se smerește când spune că nu este vrednic ca Mântuitorul să-i treacă pragul și arată credință puternică că Mântuitorul îi poate vindeca sluga doar cu cuvântul. Văzând credința sutașului, Mântuitorul s-a minunat și a zis celor din jur: „Adevărat grăiesc vouă, la nimeni în Israel n-am găsit atâta credință”, și anunță o profeție că mulți din neamurile de pe pământ vor accepta creștinismul și pe Iisus Hristos ca Mântuitor: „Și zic vouă că mulți de la răsărit și de la apus vor veni și vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov în Împărăția Cerurilor, iar fiii împărăției vor fi aruncați în întunericul cel mai din afară”. După care îi spune sutașului „du-te, fie ție după cum ai crezut. Și s-a însănătoșit sluga lui în ceasul acela”.
„Nouă nu ne rămâne decât să învățăm de la sutașul din Evanghelia de astăzi să fim iubitori de aproapele nostru, să avem smerenie și credință puternică, rugându-ne pentru semenii noștri atunci când ei se află în necazuri, încercând ca în fiecare zi să adunăm fapte bune și astfel sufletele noastre se vor umplea de lumină”, a mai îndemnat Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei.