Slujire arhierească în Biserica Mănăstirii Comana

La, 17 aprilie, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, în biserica Mănăstirii Comana. În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a hirotonit întru preot pe Părintele Diacon Dumitru George Alin, pe seama Parohiei Tangâru, Protoieria Giurgiu, iar tânărul teolog Dumitru Ionuț Dan a fost hirotonit diacon, pe seama Mănăstirii Sf. Ioan Rusul din localitatea Slobozia de Giurgiu. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Părinte Ambrozie le-a vorbit celor prezenți despre semnificația duhovnicească pe care o are Joia cea Mare, aceasta amintindu-ne de Cina cea de Taină, când Mântuitorul a instituit Sfânta Taină a Euharistiei.

După Sfânta Liturghie, potrivit episcopiagiurgiului.ro, Chiriarhul a săvârșit slujba de pomenire pentru cei mutați la Domnul. Credincioșii prezenți au primit Pastorala de Sfintele Paști.

Comentarii Facebook


Știri recente