Slujba Vecerniei și cateheză în parohia românească din Copenhaga

Duminică, 22 iunie 2014 Preasfințitul Episcop Macarie al Europei de Nord a săvârșit slujba Vecerniei în parohia românească din Copenhaga, fiind înconjurat de ieromonahul Avram Gînju și de enoriașii români din capitala Regatului Danemarcei.

Cu acest prilej, au fost cinstite icoanele Sfinților Români și moaștele Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României care se păstrează în prestolul altarului bisericii catolice daneze cu hramul Sfântul Apostol Andrei din Copenhaga, unde este găzduită parohia românească.

La finalul slujbei, potrivit episcopiascandinavia.se, Preasfințitul Macarie a susținut o cateheză despre cinstirea sfinților, membrii proslăviți ai Trupului lui Hristos. Ierarhul a arătat că sfințenia acestora, cărora cei mai mulți le purtăm numele, este o strălucire a sfințeniei lui Hristos Însuși iar sărbătorirea fiecărui sfânt înseamnă sărbătorirea lui Hristos într-unul din aspectele Sale particulare reprezentat prin acest sfânt; înseamnă a intra în relația de rugăciune care unește acest sfânt cu Hristos spre folosul nostru duhovnicesc.

Parohia românească din Copenhaga este ocrotită de Sfinții Cuvioși Grigorie Decapolitul de la Bistrița Vâlcii și Nicodim cel Sfințit de la Tismana.

Comentarii Facebook


Știri recente