Slujba Privegherii la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnic

BIserica Ortodoxă cinstește la 15 august Adormirea Maicii Domnului. La Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea, în ajunul sărbătorii, la 14 august 2013, slujba Vecerniei cu Litie și Prohodul Maicii Domnului au fost oficiate de către Părintele Eclesiarh, Protosinghelul Sebastian Mihalcea împreună cu soborul de preoți și diaconi ai sfântului locaș, potrivit arhiram.ro.

În cadrul Vecerniei a fost scos în mijlocul bisericii Epitaful pe care este reprezentată scena Adormirii Maicii Domnului la care s-au închinat credincioșii prezenți. Textele ortodoxe au dezvoltat tradiția conform căreia apostolii și ucenicii au fost adunați în mod minunat din toate colțurile lumii, pentru a fi prezenți în Ierusalim la moartea Fecioarei, și că i-au îngropat trupul în Grădina Ghetsimani.

La sfârșitul slujbei a avut loc tradiționala procesiune în jurul Catedralei Arhiepiscopale care simbolizează ducerea către mormânt a Maicii Domnului. Au fost patru opriri și la fiecare oprire a fost rostită câte o ectenie. După procesiune, toți credincioșii prezenți au trecut pe sub sfântul Epitaf la intrarea în lăcașul de cult.

La slujba Prohodului Maicii Domnului oficiată în Catedrala Arhiepiscopală au participat numeroși credincioși din municipiul Râmnicu Vâlcea și din împrejurimi.

Comentarii Facebook


Știri recente