Slujba Parastasului pentru arhimandritul Victorin Oanele

Sâmbătă, 29 noiembrie, la Mănăstirea Sihăstria a fost oficiată slujba Parastasului pentru arhimandritul Victorin Oanele, la împlinirea a 40 de zile de la trecerea sa la cele veşnice, informează “Ziarul Lumina”.

Slujba de pomenire a fost oficiată la finalul Sfintei Liturghii de trei arhierei ai Bisericii noastre: Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, şi Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Împlinirea a 40 de zile de la trecerea la Domnul a fostului stareţ al Mănăstirii Sihăstria, părintele arhimandrit Victorin Oanele, a reunit la mănăstirea nemţeană ierarhi, preoţi şi credincioşi din toată ţara. Astfel, trei arhierei ai Bisericii noastre, anume Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Preasfinţitul Părinte Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, şi Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, au slujit Sfânta Liturghie în biserica mare a aşezării monahale, precum şi slujba Parastasului pentru arhimandritul Victorin Oanele, fiind pomeniţi totodată şi cei trei mari duhovnici ai Mănăstirii Sihăstria: arhimandriţii Cleopa Ilie şi Ioanichie Bălan şi ieroschimonahul Paisie Olaru. Răspunsurile la strană au fost date de corala Protoieriei Oneşti şi de corul Mănăstirii Sihăstria. La finalul Sfintei Liturghii, IPS Părinte Mitropolit Teofan a evocat pe scurt personalitatea celor patru părinţi pomeniţi, slubliniind faptul că aspectul principal pe care ei îl au în comun este dragostea faţă de Dumnezeu: „Ceea ce îi defineşte pe aceşti mari părinţi ai Bisericii noastre, toţi vieţuitori ai Sihăstriei Neamţului, este dragostea de Dumnezeu. Au ars pentru dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, această dragoste fiind însăşi viaţa lor şi arătând-o tuturor. «Mânca-v-ar raiul» era vorba unuia dintre aceşti părinţi, «Să ne dea Dumnezeu un colţişor de rai» erau cuvintele altuia, «Viaţa omului este un dor pentru viaţa veşnică» – spunea părintele Ioanichie, iar «Ascultarea este viaţă, precum neascultarea este moarte», amintea adesea monahilor preacuviosul părinte stareţ Victorin“.

După oficierea Parastasului, ierarhii, preoţii şi credincioşii prezenţi au mers în cimitirul Mănăstirii Sihăstria, unde au fost citite rugăciuni la mormintele celor patru părinţi pomeniţi.

Comentarii Facebook


Știri recente