La paraclisul universitar „Sf. Ecaterina” a avut loc miercuri, 4 septembrie 2024, slujba înmormântării pentru părintele profesor Constantin Cornițescu.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Urmărește-ne pe Twitter: BasilicaPhotos

La paraclisul universitar „Sf. Ecaterina” a avut loc miercuri, 4 septembrie 2024, slujba înmormântării pentru părintele profesor Constantin Cornițescu.
Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
Urmărește-ne pe Twitter: BasilicaPhotos
Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a evidențiat joi rolul Sf. Elisabeta și Filofteia de la Pasărea în viața duhovnicească, numindu-le „darurile lui Dumnezeu peste încercările noastre și peste lacrimile Bisericii”. Episcopul…
Aproximativ 700 de copii din cele 30 de centre sociale ale Arhiepiscopiei Alba Iuliei au participat joi la un amplu flashmob organizat în centrul Cetății Alba Iuliei. Evenimentul a debutat la Catedrala Reîntregirii cu o…
Sfinții Martiri Militari, cinstiți de Biserică drept ocrotitori ai Armatei Române și modele de mărturisire a credinței, vor avea o zi comună de prăznuire în calendar. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a stabilit miercuri…
Sfântul Cuvios Mărturisitor Gavriil Georgianul va fi inclus începând de anul viitor în calendarul Bisericii Ortodoxe Române. Hotărârea a fost aprobată de Sfântul Sinod, în ședința de lucru desfășurată miercuri la Palatul Patriarhiei. Totodată, au…
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit joi, la Palatul Patriarhiei, racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și trei icoane relicvar. Evenimentul a avut loc în ajunul proclamării locale a…