Slujba Bobotezei la Tulcea

Numeroși tulceni, au mers astăzi la Catedrala episcopală „Sf. Nicolae”, acolo unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, după cum ne-a precizat Alexandru Chituță.

La sfârșitul slujbei preoții din municipiu dimpreună cu credincioșii au mers în procesiunea pe traseul Str. Babadag, Str. Unirii, până la faleza Dunării, unde este ancorată Nava Muzeu „Republica”, una dintre cele mai vechi din țară.

Preasfințitul Părinte Episcop Visarion a oficiat aici, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în prezența autorităților locale și a câtorva mii de credincioși slujba Aghesmei mari, iar la final, potrivit tradiției, a aruncat în apele Dunării o cruce din lemn împodobită cu busuioc.

Și de această dată 12 bărbați s-au întrecut în aducerea crucii la mal. Potrivit tradiției populare, cel care reușește acest lucru va fi ferit de boli întregul an.

Comentarii Facebook


Știri recente