Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, credincioșii parohiei ortodoxe din Tarragona, au trăit bucuria duhovnicească de a participa în miez de noapte la Sfânta Liturghie arhierească oficiată miercuri, 23 iulie 2014, în biserica din localitatea Reus de către Preasfințitul Ignatie Mureșanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei noastre, alături de Părintele paroh Vasile Băltărețu și Parintele Diacon Gheorghe Călin, după cum ne informează episcopiaspanieiportugaliei.es
În frumosul și bogatul cuvânt de învățătură, Preasfințitul Episcop Ignatie a vorbit despre virtute, păcat, ispitele diavolesti și păzirea gândurilor, subliniind că toate cele bune și cele rele ale noastre pornesc din inimă, îndemnându-i pe credincioși să-și păstreze inima cât mai curată.
La final, Preasfinția Sa a mulțumit Părintelui Vasile Băltărețu pentru invitație și primire, iar credincioșilor pentru osteneala lor, încurajându-i să fie cât mai apropiați de Sfânta Biserică.