Slujbă Arhierească la Mănăstirea vâlceană Ostrov

În Duminica de după Botezul Domnului, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi la Mănăstirea Ostrov din stațiunea Călimănești, județul Vâlcea, informează TRINITAS TV. Cu acest prilej a fost tunsă în cadrul așezământului o nouă rasoforă.

„Am săvârșit astăzi Sfânta Liturghie ca o prelungire a Botezului Domnului și a bucuriei revărsării Iordanului în Biserica Mântuitorului Hristos”, a explicat Preasfinția Sa.

La această sărbătoare au luat parte stareți, preoți și numeroși credincioși din Călimănești.

Așezământ de maici, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”, Mănăstirea Ostrov este amplasată pe o insulă a lacului de acumulare al hidrocentralei Călimănești de pe râul Olt. Biserica mănăstirii a fost ridicată de Sfântul Voievod Neagoe Basarab, între ani 1520-1521.

Comentarii Facebook


Știri recente