Slujbă arhierească la Mănăstirea Balaciu

În Duminica a șaptea după Rusalii, Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Balaciu, înconjurat de un sobor de preacuvioși părinți stareți, preoți și diaconi, în prezența oficialităților locale și a multor credincioși, informează sf-esc.ro

La momentul predicii, Preasfinția Sa a vorbit celor prezenți despre importanța și folosul Postului Adormirii Maicii Domnului, despre puterea credinței în Mântuitorul Iisus Hristos, despre bucuria de a auzi cuvântul: „Fie ție după credința ta”.

Preasfinția Sa i-a acordat „Crucea Sloboziei” preacuviosului părinte stareț Serafim protosinghelul în semn de prețuire pentru jertfa și osteneala depuse în cârmuirea obștii monahale, iar părintelui ieromonah Casian, ostenitor în această mănăstire, i-a acordat rangul de protosinghel.

După Sfânta Liturghie Întâistătătorul Eparhiei Sloboziei și Călărașilor a vizitat Mănăstirea Crăsani, binecuvântând obștea de călugări a mănăstirii și a cercetat lucrările de construcție a bisericii.


Știri recente

16 august, Zi națională pentru comemorarea martirilor Brâncoveni și de conștientizare a violențelor împotriva creștinilor

Ziua de 16 august este dedicată anual comemorării Sfinților Martiri Brâncoveni și conștientizării violențelor și persecuțiilor îndreptate împotriva creștinilor din întreaga lume. Instituită prin lege în anul 2020, această sărbătoare națională urmărește atât păstrarea memoriei…