Slujbă arhierească în Ajunul Bobotezei la Mănăstirea Cozia

În Duminica dinaintea Botezului Domnului, astăzi, 5 ianuarie 2014, Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie, la Mănăstirea Cozia, necropola marelui domnitor și ctitor de biserici Mircea cel Bătrân, din orașul Călimănești, județul Vâlcea, după cum informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Râmnicului.

După Sfânta Evanghelie Preasfințitul Episcop Emilian a rostit cuvântul de învățătură, în care a arătat care sunt învățăturile ce reies din pericopa evanghelică citită astăzi de la Sfântul Evanghelist Marcu. Preasfinția Sa a evidențiat personalitatea și misiunea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul de a pregăti Calea pentru venirea Mântuitorului Iisus Hristos și pentru vestirea Evangheliei Sale, Ioan propovăduind în pustie botezul pocăinței spre iertarea păcatelor.

După Sfânta Liturghie Părintele Ierarh împreună cu soborul de slujitori a săvârșit slujba Aghesmei Mari. Slujba Aghesmei Mari se săvârșește atât în ajunul Bobotezei, când se sfințește apa cu care preoții binecuvântează apoi casele credincioșilor, cât și în însăși ziua Bobotezei, când se sfințește Agheasma pe care credincioșii o iau la casele lor, pentru tot anul.

După slujbă Părintele Arhimandrit Vartolomeu Androni, Exarh Eparhial și Stareț al Mănăstirii Cozia, a mulțumit Preasfințitului Părinte Emilian Lovișteanul pentru vizita și binecuvântarea adusă obștii coziene la început de an calendaristic.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul psaltic „Axios” al Sfintei Mănăstiri Cozia condus de Ierodiaconul Efrem Boangher.

La final Preasfințitul Episcop Emilian i-a botezat cu agheasmă pe toți credincioșii prezenți la sărbătoare.

Ajunul Bobotezei a reunit la străvechea chinovie de la Cozia stareți de la mănăstirile vâlcene și numeroși pelerini din eparhie, dar și din țară.

Comentarii Facebook


Știri recente