Slobozia: Discuții despre Sf. Casiana și importanța muzicii psaltice la Conferința județeană a profesorilor de religie

Profesorii de religie din Episcopia Sloboziei și Călărașilor au discutat vineri despre imnografia bisericească la Conferința județeană de religie. Una dintre temele discutate a fost dedicată Sfintei Casiana, considerată în rândul celor mai importante femei imnograf.

Evenimentul a fost organizat în contextul Anului comemorativ 2023, al imnografilor și cântăreților bisericești (psalți), în Patriarhia Română.

În debutul sesiunii de comunicări a fost citit cuvântul transmis de Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor.

Ulterior, au fost prezentate mai multe referate științifice de interes, printre care și cel al prof. Ioana Florina Revnic, intitulat „Sfânta Casiana – cea mai importantă femeie imnograf”. Lucrarea a prezentat aspectele importante din viața sfintei și exemplul pe care aceasta îl reprezintă pentru fiecare.

De asemenea, au mai fost susținute referatele „Cateheza, predica și ora de religie – valențe identitare, eclesiale și educativ-formative” și „Importanța muzicii psaltice în trăirea religioasă contemporană”, susținute de conf. dr. Vasile Timiș, respectiv pr. consilier Vasile Daniel.

La eveniment au participat și elevi de la Seminarul Teologic din Slobozia, Liceul Pedagogic „Matei Basarab” și de la Școala Gimnazială „Sfântul Andrei”, din același municipiu.

Foto credit: Episcopia Sloboziei și Călărașilor

Comentarii Facebook


Știri recente