Sinodul Mitropolitan, ordinea de zi: definitivarea și aprobarea unor texte liturgice

Sinodul Mitropolitan al Munteniei și Dobrogei s-a reunit vineri în ședință de lucru, pe ordinea de zi aflându-se definitivarea și aprobarea unor texte liturgice.

Întâlnirea a fost prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și s-a desfășurat la Reședința Patriarhală.

Textele liturgice analizate, care după definitivare au fost înaintate spre aprobare Sfântului Sinod, sunt următoarele:

  • Slujba Sfinților Mucenici Macrobie, Gordian, Zotic, Ilie, Lucian și Valerian (13 septembrie);
  • Acatistul Sfinților Mucenici Macrobie, Gordian, Zotic, Ilie, Lucian și Valerian (13 septembrie);
  • Slujba Sfinților Mucenici Chiril, Chindeu și Tasie de la Axiopolis (26 aprilie);
  • Acatistul Sfinților Mucenici Chiril, Chindeu și Tasie de la Axiopolis (26 aprilie);
  • Acatistul Sfinților Mucenici Nicandru și Marcian (8 iunie).

„Este foarte important să avem textele lor, pentru că simpla pomenire în sinaxar nu este suficientă. Este necesar să se promoveze cultul lor și prin slujbele respective și mai ales prin acatist”, a spus Părintele Patriarh Daniel.

Referitor la celelalte subiecte aflate pe ordinea de zi, Patriarhul a menționat că printre acestea s-a aflat şi întocmirea catalogului sfintelor moaște existente pe teritoriul canonic al Mitropoliei Munteniei și Dobrogei.

Mitropolia Munteniei şi Dobrogei are în componenţa sa 10 eparhii.

Foto credit: Ziarul Lumina / Luigi Ivanciu

Comentarii Facebook


Știri recente