Singura maternitate publică construită în Timișoara în ultimii 50 de ani a fost inaugurată luni, în campusul Spitalului Județean Timișoara, informează Agerpres. Slujba de sfințire a fost oficiată în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului.
Construcția și dotarea maternității au costat aproximativ 20 milioane de euro, suma fiind obținută prin intermediul proiectului transfrontalier cu Ungaria „Copii dincolo de frontiere – conectarea serviciilor medicale din domeniul obstetrică – ginecologie și neonatologie dintre Spitalul Clinic Județean de Urgență «Pius Brînzeu» Timișoara și Clinica de pediatrie din Szeged”.
În cadrul festivității de inaugurare, managerul general al Spitalului Județean Timișoara, dr. Dorel Săndesc, a subliniat rolul esențial pe care maternitatea îl va îndeplini pentru comunitate.
„Multe femei vor dori să vină la maternitatea de stat şi doar dacă nu vor găsi loc vor alege altă variantă, inclusiv cea privată. Pentru că acum putem oferi condiții hoteliere, de igienă şi de modernitate mai bune decât la privat”, a declarat Dorel Săndesc.
Investiţia a beneficiat şi de cofinanţare din partea Consiliului Judeţean Timiş de 7,5 milioane de euro.
„În ultimii patru ani am reuşit să modernizăm şi să extindem Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean, secţia de Urologie, să accelerăm lucrările la noua secţie de mari arşi, iar astăzi, inaugurăm această nouă maternitate”, a declarat preşedintele în funcţie al Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica.
„Toate aceste lucruri fac parte dintr-un puzzle, care la orizontul anilor 2028-2029 va fi completat şi vom avea aici primul spital regional din ţară, chiar dacă Timişoara nu a fost cuprinsă pe lista acelor spitale regionale construite de la zero prin bani europeni”, a adăugat acesta.
Maternitatea recent înființată este situată în campusul Spitalului Județean Timișoara și are o capacitate de 126 de paturi.
Unitatea este prevăzută cu o secție ATI, bloc operator, săli de naștere și camere de gardă.
Foto credti: Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara





