Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” din Aldeia de Santa Margarida, singurul așezământ monahal românesc din Portugalia și-a sărbătorit joi hramul.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei.
Preasfinția Sa a vorbit despre rolul Maicii Domnului în iconomia mântuirii și a evidențiat smerenia acesteia.
„Cuvântul lui Dumnezeu este dătător de viață, iar Maica Domnului a intrat în viața cea veșnică pentru că a ascultat de Cuvântul vieții”, a subliniat Părintele Episcop.
„Preacurata a adus în lume Viața, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Cel mai important lucru pe pământ este să-L căutam pe Dumnezeu și a-L găsi, însă acestea nu pot fi posibile fără a asculta cuvântul Său”.
„Sfântul Serafim de Sarov spunea că țelul omului este de a dobândi Duhul Sfânt. Maica Domnului s-a umplut de Duhul Sfânt și L-a transmis tuturor celor din jurul ei”, a adăugat la final Episcopul Spaniei și Portugaliei.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Timotei i-a oferit protos. Andrei Jilcu, starețul așezământului monahal, Crucea Mitropolitană din partea Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale și Meridionale.
De asemenea, Episcopul Spaniei și Portugaliei l-a hirotesit protosinghel pe ieromonahul Onufrie Drăguș, ca semn de recunoaștere a activității administrative și pastorale.
Foto credit: Episcopia Spaniei și Portugaliei





