Sinaxa preoților din Onești. IPS Ioachim: Vă îndemn părintește să faceți misiunea Bisericii, spre binele spiritual al păstoriților voștri!

La Parohia  Precista din Târgu Ocna a avut loc joi, 12 ianuarie 2017, Sinaxa Preoților din Protopopiatul Onești. Sinaxa a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, la aceasta participând 105 preoți din Protopopiat, conform site-ului oficial al eparhiei.

Întrunirea a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de ierarh, împreună cu soborul slujitor. La slujbă au participat mai mulți credincioși, între care și reprezentanți ai instituțiilor locale. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala Ierotheos din Onești.

În cuvântul rostit, Înaltpreasfințitul Părinte a vorbit preoților prezenți despre misiunea Bisericii.

Sunt zile importante care ne marchează activitatea și viața. Astăzi, în contextul acesta spiritual, am reușit împreună cu preoții noștri să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate câte ne-a dat nouă în această perioadă ce a trecut de la ultima noastră întâlnire. Noi toți trebuie să transfigurăm timpul. Din punct de vedere teologic nu mergem către punctul de sfârșit al vieții, ci către eternitate, către prezentul continuu a lui Dumnezeu. Dragi preoți, vă îndemn părintește să vă străduiți să faceți misiunea Bisericii și de acum înainte, spre binele spiritual al păstoriților voștri, a subliniat Ierarhul.

În continuare, Arhipăstorul a înmânat preoților parohi titluri de proprietate pentru șapte biserici monument istoric, arondate Protoieriei Onești, iar primarilor din Onești și Târgu Ocna, distincții, pentru sprijinirea activităților Bisericii.

La final, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului a oferit Secţiei de Pediatrie a Spitalului Municipal Oneşti un dispozitiv medical performant. Acesta a fost achiziţionat cu fondurile obţinute din colecta organizată cu prilejul concertului de Crăciun oferit de Corala Armonia.

După sinaxă, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oficiat sfinţirea sediului Primăriei din Târgu Ocna.


Știri recente

Coordonatorii Centrului de Presă Basilica despre misiunea jurnalistului creștin: Urmărește apropierea oamenilor de Dumnezeu

Coordonatorii departamentelor Centrului de Presă Basilica au transmis, pentru Basilica.ro, mesaje cu prilejul sărbătorii Sfintei Treimi, hramul instituției media a Patriarhiei Române. Responsabilitatea transmiterii adevărului Coordonatorul Biroului de Presă și Relații Publice al Patriarhiei Române,…

Săptămâna în imagini: 25 – 31 mai 2026

Imagini emoționante din lumea ortodoxă din Duminica Rusaliilor, sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, și săptămâna premergătoare, în articolul nostru în imagini din perioada 25 – 31 mai 2026. Fotografiile surprind momente de rugăciune, credință și comuniune…