Sinaxă monahală și Sinod Mitropolitan, la mănăstirea sătmăreană Scărișoara

Întâlnirea stareţilor, stareţelor şi duhovnicilor din mănăstirile Mitropoliei Clujului a avut miercuri, 19 octombrie 2016, la Mănăstirea Scărișoara din Episcopia Maramureșului și Sătmarului, informează site-ul Radio Renaşterea.

Lucrările Sinaxei prezidate de Înaltpreafințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, au debutat cu Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinția Sa alături de care s-au aflat cei doi ierarhi ai eparhiilor din jurisdicția Mitropoliei Clujului. Din sobor au făcut parte şi un impresionant sobor de preoți și diaconi.

Discuțiile sinaxei au continuat cu prelegerea părintelui Arhim. Paisie Cinar,  duhovnic al Mânăstirii „Soborul Sfinților 12 Apostoli” de la Bârsana pe tema:  „Locul și importanța monahismului în comunitatea eclesială și aportul la misiunea Bisericii în lume”.

După aceea, participanții au avut ocazia de a adresa întrebări celor trei ierarhi prezenți și de a dezbate împreună teme de actualitate din viața bisericească. Acestea au făcut referire la prezența credincioșilor la slujbele mănăstirești, importanța citirii Sfintei Scripturi și la acțiuni misionare și filantropice în rândul semenilor.

Întâlnirile monahale la nivel mitropolitan au loc, potrivit Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, odată la trei ani:

Toată lumea știe care este trendul vieții noastre. Din păcate, secularizarea face pași înainte și atunci noi ne încăpățânăm să ne luptăm cu ea și ostașii cei mai bătăioși, cei mai râvnitori împotriva acestui curent sunt monahii. Împotriva celor mai mari trei patimi ale omenirii, călugărul luptă cu votul sărăciei, cu votul ascultării și cu cel al fecioriei.

În total, la sinaxa monahală din Mitropolia Clujului au fost prezenți 180 de participanți.

Tot la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” din județul Satu Mare a avea loc luni, 17 octombrie 2016, și o întâlnire a Sinodului Mitropolitan.

 

Comentarii Facebook


Știri recente