Simpozionul de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – Galata din Iași, la final

Credincioșii din parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Galata din Iași au participat duminică, 8 decembrie 2013, la ultima manifestare din cadrul Simpozionului „Hristos – Calea, Adevărul și Viața”, ediția a XVII-a. Tema dezbaterii a fost „Chemarea lui Dumnezeu și chemarea lumii”. La finalul întâlnirii, corul parohiei „Adormirea Maicii Domnului” – Galata a susținut un concert de colinde, potrivit mmb.ro.

Simpozionul „Hristos – Calea, Adevărul și Viața”, organizat de parohia „Adormirea Maicii Domnului” – Galata din Iași, a ajuns la final. Duminică seara, invitații au abordat tema „Chemarea lui Dumnezeu și chemarea lumii”. Părintele paroh Mircea Stoleriu, moderatorul dezbaterii, a vorbit pentru început despre chemarea lui Dumnezeu, „care ne vine prin sfaturile evanghelice”. „Chemarea lui Dumnezeu vine prin Sfânta Scriptură, prin Sfinții Părinți și prin Biserică. Fiecare din noi are o experiență de viață în care Hristos este prezent. Hristos nu va putea fi acuzat de cineva vreodată că a lăsat pe cineva fără ca să-l cheme. Toți sunt chemați. În sufletul și conștiința fiecăruia dintre noi Hristos vorbește și ne cheamă. Chemarea lumii comportă acomodarea la timp”, a spus pr. paroh Mircea Stoleriu. Pr. lect. dr. Adrian Dinu de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași a atras atenția că în zilele noastre asistăm la o vrăjire a lumii din punct de vedere secular: „Noi ne distanțăm foarte mult de ceea ce înseamnă chemarea adevărată, de vocația pe care o avem ca oameni și ca ortodocși. Tot ceea ce a creat Dumnezeu este rațional, doar patima este nerațională. Trebuie să ne descoperim fiecare dintre noi chemările pe care ni le așează Dumnezeu în fiecare dintre noi. Să avem deschiderea față de tot ceea ce ne oferă viața pentru a ne regăsi pe noi și a rupe vraja acestei lumi care încearcă tot mai mult să ne domine și să se instaureze în sinea noastră”. A urmat alocuțiunea conf. dr. Bogdan Neculau de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, inspector management educațional al Inspectoratului Școlar Județean Iași, care a vorbit despre intelectualul creștin. „Intelectualul are o mare răspundere în fața oamenilor și a lui Dumnezeu. El a fost înzestrat cu ceva în plus, având astfel obligația de a transmite acel bine oamenilor. Intelectualul trebuie să fie un exemplu, să-și încorporeze adevăratele valori și să le transmită mai apoi oamenilor. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune „Dacă vrei să ai o bătrânețe liniștită, educă-ți copiii la timp”. Pentru a oferi copiilor o educație bună, trebuie să avem fundament creștim în educația noastră. Să facem cu toții ceea ce trebuie astfel încât să dăruim copiilor ceea ce trebuie. Astfel, vom dobândi cele bune dacă vom ști să dăruim ce trebuie”. Lect. dr. Laura Cuțitaru, de la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, a amintit în continuare câteva date biografice despre Nicolae Steinhardt, citind câteva pasaje din „Jurnalul fericirii”, în care se relatează aspecte din viața fostului deținut politic, dar mărturii din timpul detenției.

„Există tensiune între voia lumii și calea lui Dumnezeu”

Scriitorul Grigore Elisei a remarcat că cerul și pământul sunt două componente esențiale ale universului spiritual. „Cerul și pământul definesc în mare măsură viața unui om. În poemul dramatic „Meșterul Manole”, pubicat în 1968 de vrednicul de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania, se vorbește de faptul că omul este disputat concomitent de cer și de pământ. Acesta este axul ideatic pe care este centrat acest poem dramatic. Omul este disputat de Biserică și femeie, de dragostea spirituală și de cea trupească. Mitropolitul Bartolomeu Anania a reușit să împace și să se miște cu o naturalețe cuceritoare în aceste două părți ale aceluiaș univers: cel ceresc și cel pământean. La scurt timp după ce a ajuns Arhiepiscop al Clujului, mitropolitul Bartolomeu a vizitat închisoarea de la Aiud. Era înveșmântat în haine strălucitoare de arhiereu”. În continuare, arhim. Hrisostom Rădășanu, consilier al Sectorului învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, a amintit că Hristos a venit în lume ca să o mântuiască. „Există o tensiune între voia lumii și calea lui Dumnezeu. Aceasta transpare numai dintr-o singură comparație a modului în care sunt scrise evangheliile, care sunt pietrele de bază ale credinței noastre. Îl vedem pe Hristos de multe ori interacționând cu iudeii pe subiecte cât se poate de arzătoare, în care se vede clar opoziția lumii față de Dumnezeu și față de legea lui. Toată această lucrare culminează pe dealul Golgotei. Hristos este răstignit de o lume care nu L-a înțeles și nu L-a primit, El fiind văzut ca un reformator venit să strice comoditatea viețuirii noastre de zi cu zi. Dacă citim Evanghelia după Luca, vom vedea un Hristos aplecat asupra unor oameni care au așteptări de la Dumnezeu care paradoxal nu țin de această lume. În Evanghelia după Luca vedem o dragoste aproape nefirească pentru cei păcătoși. Nu există nimic fără voia lui Dumnezeu, iar această lume are un scop pe care, dacă învățăm cum să-l accesăm, atunci lucrurile stau un pic mai simplu. Hristos spune la un moment dat: „Eu sunt Calea Adevărul și Viața”. Părinții au văzut în această afirmație o nevoie a lui Hristos de a spune un adevăr un pic mai profund decât ceea ce poate apărea la prima vedere”. La final, corul parohiei „Adormirea Maicii Domnului” – Galata a susținut un concert de colinde românești, iar apoi a fost vizionat un montaj de la evenimentele precedente ale simpozionului din acest an.

Comentarii Facebook


Știri recente