Simpozion naţional la Mănăstirea Dragomirna

La Mănăstirea Dragomirna din judeţul Suceava, va avea loc luni, 24 august 2015, Simpozionul naţional ”Mănăstirea Dragomirna – armonie și tezaur”, potrivit mmb.to. De la ora 10:00, Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi Slujba Te Deum-ului. În continuare, va avea loc şedinţa de deschidere a manifestării, urmată de comunicări şi discuţii.

Vor pregăti teme monahia Maria Magdalena Gherghina, prof. univ. dr. Teresa Sinigalia, stavrofora Macrina Săuciniţanu, stareţa Mănăstirii Dragomirna, lect. dr. Georgeta-Merişor Dominte, monahia Filofteia Balan, rasofora Anastasia Ştefan, dr. Corina Cimpoieşu şi rasofora Teodosia Moraru. Programul va continua cu o expoziţie de artă fotografică semnată de Petru Palamar şi cu vizitarea ansambului monastic de la Dragomirna. Partea a treia a evenimentului va cuprinde comunicări ce vor fi susţinute de arhitectul Constantin Gorcea, de pr. lect. dr. Daniel Niţă Danielescu, de lect. dr. Marina Vraciu şi de prof. univ. dr. Dan Zamfirescu. Simpozionul este prilejuit de Anul omagial al misiunii parohiei și mănăstirii azi și Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gura de Aur și al marilor păstori de suflete din eparhii. „Misiunea Mănăstirii Dragomirna în cele patru secole de neîntreruptă Liturghie și a păstorului de suflet «Vlădica Crimca – părintele și rugătorul nostru» vor fi evidențiate în timpul comunicărilor, a expoziției de fotografie și a vizitei la Muzeul «Mitropolit Anastasie Crimca» și în turnul Miron Barnovschi”, a remarcat stavrofora Macrina Săuciniţanu.

Tezaur religios și cultural, lăsat de ctitorii Dragomirnei

În acest an, se împlinesc 410 ani de la prima atestare documentară a Bisericii mari a Mănăstirii Dragomirna, cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt. Prin acest simpozion se doreşte promovarea patrimoniului cultural național, creat la Dragomirna în cursul istoriei în toate domeniile artei – arhitectură, pictură, sculptură în piatră și lemn, miniatură. Comunicările științifice susținute cu această ocazie vor reda publicului interesat valorile de patrimoniu ale acestui minunat monument istoric și maiestos locaș de cult. Mănăstirea Dragomirna, în special, și Moldova, în general, au fost înzestrate cu un frumos tezaur religios și cultural de doi dintre ctitorii Mănăstirii Dragomirna – Mitropolitul cărturar Anastasie Crimca și domnul martir – Miron Barnovschi. Ctitorii Mănăstirii Dragomirna au un statut aparte în viața mănăstirii. Prin jertfa lor materială, ei se împărtășesc de roadele nevoinței monahiilor – viețuitoare ale Dragomirnei. Prin multele lor fapte creștine: zidirea de locașuri sfinte, promovarea păcii, mărturisirea credinței, milostenia pentru cei nevoiași, cei doi ctitori au lucrat după Cuvântul lui Dumnezeu, întreaga lor viață fiind în comuniune cu Dumnezeu. Păstorul de suflete – Mitropolitul Anastasie Crimca și binecredinciosul domn Miron Barnovschi se numără printre sfinții poporului român, care-și așteaptă canonizarea și care se roagă la milostivul Dumnezeu pentru țara și neamul lor.

Comentarii Facebook


Știri recente