Simpozion Naţional de Artă Sacră, la Mănăstirea Pătrângeni

Centrul de Creaţie şi Cercetare Continuă Sfântul Evanghelist Luca, al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj Napoca, a organizat în perioada 5-15 august Simpozionul Naţional de Artă Sacră cu tema „Puterea imaginii”, manifestare aflată la a X-a ediţie. Evenimentul a avut loc la Mănăstirea Pătrângeni, judeţul Alba, informează „Ziarul Lumina”.

Tema propusă, „Puterea imaginii”, readuce în atenţie ideea că arta sacră, atât cea care se adresează mediului liturgic, cât şi interpretările inspirate din Cuvântul biblic, indiferent de material, tehnică sau limbaj artistic, devin cu adevărat artă cu o singură condiţie: să aibă puterea de a modela trăsăturile firii interioare a omului şi a-i deschide, măcar pentru o clipă, un nou orizont, conform celor precizate de iniţiatorul şi coordonatorul acestui proiect, Marius Dan Ghenescu, directorul Centrului Creaţie şi Cercetare Continuă „Sfântul Evanghelist Luca” UBB, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Şcoala de vară este rodul parteneriatului dintre Centrul de creaţie şi cercetare continuă „Sfântul Evanghelist Luca” din Cluj Napoca şi Mănăstirea Buna Vestire de la Pătrângeni, judeţul Alba.

„Artiştii de vocaţie, care au rămas în eternitate, au călătorit până au descoperit locul prielnic unde îşi puteau elibera spre viaţă trăirile interioare, iar apoi mergeau mai departe şi, tot aşa, la nesfârşit”, spus Marius Dan Ghenescu.

Astfel, „Mănăstirea <Buna-Vestire> din Pătrângeni a devenit un arhipelag unde am coborât ancora; ne-am aşezat în această cetate spirituală pentru a construi prin culoare, amestecată cu sentimente curate, un filon de lumină ca reper estetic şi spiritual pentru generaţia prezentă şi viitoare. Evenimentul este unul inaugural și reprezintă un moment în care prezentăm o expunere selectivă a lucrărilor reprezentative, ce va constitui colecţia viitorului Muzeu de Artă Sacră contemporană <Sfântul Evanghelist Luca>. Am considerat că este extrem de importantă fondarea unui Muzeu de Artă Sacră, cu un profil care încearcă să depăşească stagnarea artei într-un tradiţionalism ermetic prin deschiderea unei noi perspective a modului de a interpreta natura sacră, cu multiplele ei valenţe”, a mai menţionat organizatorul Simpozionului Naţional de Artă Sacră de la Mănăstirea Pătrângeni, Marius Dan Ghenescu.

Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a vizitat tabăra de pictură de la Mănăstirea „Buna Vestire”, Pătrângeni, în data de 13 august, prilej cu care a discutat cu participanţii la acest eveniment. Vernisajul expoziţei a avut loc pe data de 15 august, după Sfânta Liturghie, în incinta Mănăstirii „Buna-Vestire” din Pătrângeni.

Comentarii Facebook


Știri recente