Sfințirea Sfintei Mese în Parohia Requena

Credincioșii din Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Ioan Scărarul” din Requena, Spania, au avut duminică, 13 noiembrie, bucuria de a-l primi în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, potrivit episcopiaspanieiportugaliei.es. Preasfinția Sa a fost întâmpinat de copii și tineri îmbrăcați în straie tradiționale românești.

Ierarhul a sfințit Sfânta Masă din Sfântul Altar, după care a slujit Sfânta Liturghie arhierească. La slujbe au participat aproximativ 300 de români, cărora Preasfințitul Părinte Episcop Timotei le-a adresat cuvinte cu folos duhovnicesc, îndemnându-i la pocăință și vorbindu-le despre coborâșul și urcușul duhovnicesc.

Parohia „Sfântul Ioan Scărarul” Requena funcționează de doar 6 luni, iar credincioșii, îndrumați de preotul paroh Alexandru Titorencu, au reușit să amenajeze, într-un fost spațiu comercical, un loc provizoriu în care să participe la sfintele slujbe. În acest oraș din estul Spaniei, trăiesc în jur de 2.000 de români.

Comentarii Facebook


Știri recente