Sfințirea Sfintei Mese în Parohia Avila, Spania

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai a fost anul acesta o zi specială pentru credincioșii Parohiei „Sfântul Întâi Mucenic și Arhidiacon Ștefan” din Avila, Spania: Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a oficiat slujba de sfințire a Sfintei Mese așezată de curând în spațiul închiriat spre oficierea sfintelor slujbe, informează site-ul episcopiaspanieiportugaliei.es.

În prezent credincioșii români din această parohie iau parte la Sfânta Liturghie într-o încăpere de la parterul unui bloc. Sfințirea Sfintei Mese a fost urmată de Sfânta Liturghie arhierească, la care au slujit, alături de Preasfinția Sa, preotul paroh Sorin Paraschiv și părintele diacon Claudiu Nicoară.

Jertfa credincioșilor din Avila a fost binecuvântată, astfel, ei fiind cei care au susținut amenajarea casei de rugăciune. În cuvântul de învățătură, Preasfințitul Timotei i-a încurajat pe toți cei care au contribuit concret și prin rugăciuni la acest proces, îndemnându-i să rămână în sânul Bisericii.

La finalul slujbelor, Preasfințitul Timotei l-a ridicat pe preotul paroh Sorin Paraschiv la rangul de Iconom. Apoi, toți credincioșii au avut acces în Sfântul Altar, putând să se închine Sfintei Mese, fie ei de parte bărbătească sau femeiască.

Și pentru că a fost Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, rânduită în fiecare an înainte de începutul Postului Mare, ierarhul le-a vorbit celor prezenți despre post, rugăciune și pocăință: „Așezatu-s-a această duminică înainte de Postul Mare, post în care fiecare dintre noi trebuie să ne pregătim sufletește rugându-ne, spovedindu-ne și postind, ca să primim Lumina lui Hristos în sufletele noastre. De ce au așezat Sfinții Părinți această duminică la începutul postului? Tocmai pentru a ne aduce aminte nouă, tuturor, că trebuie să păzim poruncile lui Dumnezeu. Vedem ce s-a întâmplat cu Adam și cu Eva în Rai, ei au fost izgoniți pentru că nu au păzit porunca lui Dumnezeu de a nu mânca din pomul cunoașterii binelui și a răului. A fost o singură poruncă. Cu alte cuvinte, Dumnezeu l-a pus pe Adam să postească, să nu mănânce din fructul pomului. Dar ce a mai făcut Adam? În loc să-i pară rău de ce a făcut, în loc să-și ceară iertare de la Dumnezeu pentru călcarea poruncii, L-a făcut indirect responsabil pe Dumnezeu: Femeia pe care Tu mi-ai dat-o m-a făcut să mănânc.

„În momentul în care păcătuim ne îndepărtăm de Dumnezeu, călcăm porunca și ieșim din comuniune cu Dumnezeu. Ce nu a făcut Adam? Nu a postit. Ce trebuie să facem noi ca să intrăm din nou în Împărăția lui Dumnezeu? Trebuie să postim și să ne rugăm! Ispitele vin și se abat asupra noastră pentru a ne îndepărta de Dumnezeu, dar noi ne putem înarma cu aceste două arme, postul și rugăciunea, pentru a ne apăra de toate ispitele care vin din partea celui rău, mai ales în post. Trebuie să ne pregătim mai mult pentru a-L primi pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu nu-L putem niciodată înșela, pentru că Dumnezeu nu caută la fața omului, ci caută la inima omului și vede tot ceea ce avem în sufletele noastre”, a spus Preasfințitul Timotei.

Începând cu prima săptămână a Postului Mare se oficiază Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, o rânduială care cuprinde Vecernia și în cadrul căreia creștinii se pot Împărtăși cu Trupul și Sângele Mântuitorului. De asemenea, se citește Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, o compoziție imnografică cu un puternic îndemn la pocăință. Acest Canon se citește în prima săptămână din post împărțit în primele patru zile, iar integral se citește la Denia de joi din a cincea săptămână a postului.

Comentarii Facebook


Știri recente