Duminică, 22 decembrie 2013, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor a oficiat Sfânta Liturghie și a sfințit lucrările exterioare de la biserica parohială „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea Platonești, Protopopiatul Fetești. Din soborul de slujitori au făcut parte preacuviosul părinte exarh, Arhimandritul Rafail, preacucernicii părinți consilieri din cadrul Centrului Eparhial: Daniel Florin Enașcu, Florin Ionescu, Nicușor Silviu Dascălu, preacucernicul părinte protopop Marian Pătărlăgeanu, preoți și diaconi.
La momentul predicii, potrivit sf-esc.ro, Preasfinția Sa a vorbit despre Cartea neamului lui Iisus Hristos, dar și despre mesajul transmis de Sfântul Evanghelist Matei că Pruncul născut în Betleemul Iudeii este Mesia cel prezis de prooroci și așteptat de poporul lui Israel.
La acest moment de comuniune, Chiriarhul locului a acordat preotului paroh Titel Pavel, rangul de sachelar, iar domnului primar Florinel Negraru i-a acordat „Crucea Sloboziei, în Grad de Cavaler”, pentru lucrarea de înfrumusețare a Casei lui Dumnezeu, Sfânta Biserică. De asemenea, s-a săvârșit slujba parastasului pentru iertarea păcatelor și viața de veci a eroilor care s-au jertfit pentru libertatea, credința și demnitatea poporului român în decembrie 1989.