Sfințirea Bisericii spitalului din Onești

Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, alături de un sobor de preoți și diaconi, a sfințit miercuri, 11 iunie 2014, Biserica „Sfântul Ierarh Luca al Crimeii” a Spitalului Municipal din Onești. Târnosirea lăcașului de închinare a fost urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii. Cu acest prilej, Spitalul Municipal din Onești a primit numele „Sfântul Ierarh Luca”, doctor fără de arginți și tămăduitorul de boli al Crimeii.

După cum ne-a relatat pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Onești, Sfântul Luca al Crimeii a fost ales ca ocrotitor din dorința medicilor și a conducerii spitalului. „Un număr foarte impresionant de credincioși, atât din Onești, cât și din parohiile din comunele limitrofe, au participat la acest eveniment religios, alături de cadrele medicale. A fost o zi foarte frumoasă, o zi cu soare, o zi călduroasă, dar, mai presus de toate, a fost ziua în care a lucrat Duhul Sfânt, pogorându-Se peste această biserică, la evocarea rugăciunilor făcute de către ierarhul nostru. Urmează ca toți cei care sunt în spitalul acesta să primească daruri pentru bucuria desăvârșită a trăirii, întrucât s-a nimerit ca, în aceste zile, aceștia să se afle pe paturile spitalului”, a remarcat pr. protopop Constantin Alupei.

Cu acest prilej, potrivit epr.ro, pr. Petrică Cuibar, misionar de caritate în cadrul Spitalului Municipal din Onești, a primit distincția de iconom stavrofor, iar pr. Iulian Cărăuș, slujitor la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Onești a primit o distincție de vrednicie. Lăcașul de închinare sfințit de Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul a fost ridicat prin aportul părintelui protopop Constantin Alupei, al părintelui Albu Sebastian, al părintelui Iulian Cărăuș și al părintelui Iustinian Alupei, slujitori la catedrala din Onești, precum și prin implicarea părintelui misionar Cuibar Petrică. „Cu toții am căutat să facem un buchet în lucrarea aceasta atât de frumoasă, iată, astăzi, pecetluită cu pecetea Sfintei Arhiepiscopii a Romanului și Bacaului”, a spus pr. protopop Constantin Alupei.

Comentarii Facebook


Știri recente