Sfinţirea Bisericii Parohiei Cipăieni, judeţul Mureş

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a sfinţit duminică, 18 octombrie 2015, biserica parohiei Sfântul Mare Mucenic Gheorghe de la Cipăieni, judeţul Mureş. După slujba de târnosire, Înaltpreasfinţia Sa a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.

„Apreciind buna rânduială, implicarea totală în viaţa parohiei şi hărnicia pe care Părintele paroh Valer Moldovan le-a pus în slujba casei şi turmei lui Dumnezeu, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu i-a acordat rangul bisericesc de iconom. De asemenea, pentru aportul substanţial adus la restaurarea sfântului locaş de închinare şi la înfrumuseţarea acestuia, binefăcătorii bisericii au primit din partea Arhipăstorului Alba Iuliei Diplome de aleasă cinstire”, a precizat Arhid. Liviu Stanciu, Secretar Eparhial al Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

***

Izvoarele istorice atestă existenţa în localitatea Cipăieni a unei bisericuţe din lemn, construită în anul 1670 de către credincioşii români de aici. Actuala biserică a fost edificată în perioada 1924-1927, având formă de navă. A fost construită din cărămidă, cu bolţi de lemn, şarpantă din lemn şi acoperiş de tablă. Locaşul a intrat în renovare generală în anul 2013, executându-se reparaţii la interior şi exterior, acoperiş, turlă etc. A fost înlocuit iconostasul, au fost achiziţionate mobilier nou, s-a executat zugrăvirea exterioară a bisericii şi a fost dotată cu toate cele necesare în vederea sfinţirii. De asemenea, locaşul de rugăciune a fost repictat în tehnica fresco de către pictorul Viorel Nimigeanu din Cluj-Napoca.

Comentarii Facebook


Știri recente