Sfinţirea bisericii mănăstirii „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, din Rădăuţi

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a târnosit sâmbătă, 07 noiembrie 2015, biserica mănăstirii Intrarea Maicii Domnului în Biserică, din Rădăuţi. Alături de Preafericirea Sa au slujit mai mulţi ierarhi ai Bisericii noastre, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi din Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, precum şi din ţară.

Soborul de ierarhi a fost alcătuit din:

  • Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei;
  • Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor;
  • Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului;
  • Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor;
  • Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord;
  • Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal;
  • Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor;

Frumuseţea cea mai mare a unei bisericii sunt credincioşii prezenţi în stare de rugăciune participând la Sfânta Liturghie

În cuvântul de învățatură, Preafericirea Sa a arătat că frumuseţea unui lăcaş de cult este reprezentată de credincioşii prezenţi în stare de rugăciune participând la Sfânta Liturghie şi la toate slujbele prin care se primeşte harul Preasfintei Treimi.

Ne rugăm Domnului să ne binecuvinteze şi să simţim că Biserica aceasta de zid reprezintă Biserica cea vie, comunitatea formată din cler şi credincioşi, adică pe noi. Noi suntem conţinutul viu al acestei Biserici de zid. De aceea, oricât de frumoasă ar fi o biserică, precum aceasta de pildă, ea este şi mai frumoasă când este plină de credincioşi. Deci, frumuseţea cea mai mare a unei bisericii sunt credincioşii prezenţi în stare de rugăciune participând la Sfânta Liturghie şi la toate slujbele prin care se primeşte harul Preasfintei Treimi”, a spus Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României.

Credincioşii prezenţi la mănăstirea rădăuţeană au avut posibilitatea, conform tradiţiei Bisericii noastre, să intre şi să se închine în sfântul altar al lăcaşului de cult târnosit astăzi.

Comentarii Facebook


Știri recente