Sfinţirea bisericii din Parohia prahoveană Bordenii Mici

Unul dintre locașurile de cult din Arhiepiscopia Bucureștilor care și-a sărbătorit hramul este Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, din Parohia prahoveană Bordenii Mici.

Tot de hram, biserica recent construită a fost binecuvântată. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. Ierarhul a săvârşit și Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, în locaşul de cult, informează TRINITAS TV.

Biserica a fost ridicată din temelie, în perioada 1994-2015, cu sprijinul autorităţilor locale, al enoriaşilor, și al unor oameni de bine.

Pe lângă preoții din parohiile învecinate, la slujbe au participat numeroşi credincioşi din localitate şi din împrejurimi, care, potrivit tradiţiei, s-au închinat și în Sfântul Altar.

Pentru întreaga activitate pastoral-misionară şi administrativă desfăşurată în comunitate, preotul paroh a fost primit rangul de iconom. De asemenea, numeroși credincioși implicați în ridicarea acestui locaș de cult au primit diferite distincții bisericești.

Comentarii Facebook


Știri recente