Sfinţirea bisericii din Gothatea: în imagini

Biserica din satul Gothatea, parohia Gurasada – jud. Hunedoara, a fost sfinţită în ziua sărbătorii Sfântului Ilie. Slujba a fost prezidată de Mitropolitul Ardealului.

Alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu au slujit Episcopii Nicodim al Severinului şi Strehaiei, Gurie al Devei şi Hunedoarei, Emilian Crişanul şi Nestor Hunedoreanul.

Omilia de la Sfânta Liturghie a fost rostită de PS Emilian Crişanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

Preasfinţitul Părinte Gurie i-a îndemnat pe credincioşi să aibă curaj în mărturisirea lui Dumnezeu şi stăruință în rugăciune, la fel ca Sfântul Proroc Ilie, pe care l-a numit un „sfânt râvnitor”, informează Episcopia Devei şi Hunedoarei.

Preasfinția Sa a mulțumit, în finalul cuvântului, ierarhilor și preoților pentru prezență și împreună-slujire, ctitorilor și binefăcătorilor pentru osteneala înălțării noului locaș de cult și tuturor credincioșilor prezenți.

Pentru implicarea în construirea bisericii, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a oferit preotului paroh Ovidiu Stretean „Crucea șaguniană pentru clerici”.

Biserica are hramurile „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare”. Foto credit: Episcopia Devei şi Hunedoarei
După sfinţire, Liturghia a fost oficiată în altarul de vară din proximitatea lăcaşului de cult. Foto credit: Episcopia Devei şi Hunedoarei
Sfânta Euharistie. Foto credit: Episcopia Devei şi Hunedoarei.
Unul dintre ctitori, Cosmin Nicula a primit „Crucea șaguniană pentru mireni”. Foto credit: Episcopia Devei şi Hunedoarei.

Foto credit: Episcopia Devei şi Hunedoarei

Comentarii Facebook


Știri recente