Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat marți slujba de sfințire la noua capelă a Parohiei Mireș, județul Prahova.
Noua capelă a primit hramul „Învierea Domnului”. Ierarhul a săvârșit în continuare Sfânta Liturghie în biserica parohială din proximitatea capelei.
Ierarhul a vorbit în predica sa despre „a explicat rostul și rolul oricărui lăcaș de cult sfințit”.
„Orice lăcaș în care Dumnezeu este slăvit, chiar și o capelă de cimitir, precum cea de alături, închinată sărbătorii Învierii Domnului, ne îndeamnă, atunci când intrăm în el, să ne îndreptăm rugăciunea spre Cel care este pretutindeni. Intrând într-o biserică, într-o capelă, într-un loc de rugăciune, gândul nostru trebuie să se îndrepte către Dumnezeu, așa cum se ruga psalmistul de mai multe ori pe zi”, a spus Preasfinția Sa.
La final, PS Timotei a oferit Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus” pr. paroh Corneliu Florin Pârvu, pentru eforturile depuse și pentru zidirea edificiului bisericesc. Primarul comunei Sângeru, Radu Gheorghe, a primit Ordinul „Sfinții Martiri Brâncoveni” pentru mireni.
La Sfânta Liturghie au participat și preoții din zonă, întruniți în cadrul cercului pastoral care a avut subiecte inspirate din tema Anului comemorativ 2023. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor le-a adresat un cuvânt în care a subliniat necesitatea cinstirii psalților și a cântăreților bisericești.
Foto credit: Ziarul Lumina