Sfințire de biserică în Duminica Tuturor Sfinților

Prima duminică după Rusalii, Duminica Tuturor Sfinților, a însemnat un moment de mare emoție pentru credincioșii din Protopopiatul Piatra Neamț. Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a sfințit Biserica „Sfinții Voievozi” din Parohia Dumbrava Deal – Săvinești, județul Neamț, informează „Ziarul Lumina”.

În cadrul Sfintei Liturghii, ce a decurs momentului sfințirii, IPS Teofan a ținut un cuvânt de învățătură, în care a îndrumat credincioșii să tindă spre sfințenie, având ca model și povățuitori pe cei ajunși deja la desăvârșire. „Suntem chemați, iubiți credincioși, să nu ne fie rușine de faptul că suntem creștini, că suntem ortodocși. Să nu ne fie rușine să avem la pieptul nostru o cruce, să nu ne fie rușine să ne însemnăm cu semnul sfintei cruci când trecem pe lângă o biserică, să nu ne fie rușine în zi de post să deschidem pachețelul luat și pregătit ca atare de acasă, și fără mândrie și judecată pentru alții, să ne hrănim cu cele cuvenite în zile de post. Să nu ne fie rușine atunci când credința este atacată, Biserica este atinsă de unul sau de altul. Să încercăm să mărturisim și noi despre exemplele frumoase pe care, poate, le-am întâlnit în viață, mărturisind prin aceasta bucuria că suntem creștini, că suntem ortodocși. Și prin aceasta putem să tindem și noi la sfințenia sfinților lui Dumnezeu”, a spus Înaltpreasfințitul Teofan. Iar motivele pentru care ar trebui să nu ne simțim rușinați au continuat. „Să nu ne fie rușine de faptul că mergem la Sfânta Biserică, să nu ne fie rușine că mergem la Sfânta Spovedanie, să nu ne fie rușine că ne împărtășim cu binecuvântare preotului, cu Sfintele Taine. Să nu ne fie rușine să naștem prunci, să-i creștem în mila Domnului. Să nu ne fie rușine, așadar, că suntem oameni ai acestui pământ. Mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru toate faptele și clipele cele bune și cerându-i răbdare în clipele de suferință, ne înscriem și noi în ceata bineplăcuților lui Dumnezeu”, a completat Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

După duhovnicescul cuvânt de învățătură, a urmat hirotesia în iconom stavrofor a preotului Lucian Ciubotariu, parohul Bisericii „Sfinții Voievozi” din Parohia Dumbrava Deal – Săvinești. Din 2004 și până în prezent, acesta s-a implicat cu devotament în lucrările de construire și înfrumusețare a bisericii. „A fost o zi de mare sărbătoare și bucurie. Biserica noastră a devenit lăcaș al slujirii sfinte lui Dumnezeu”, a mărturisit, cu emoție, părintele Lucian Ciubotariu.

Comentarii Facebook


Știri recente