Sfârșitul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla

În legătură cu sfârșitul ei, se spune că egumenul schitului Sihăstria ar fi observat, mai multe zile în șir, câteva păsărele care intrau pe fereastră în trapeză, de unde luau fărămituri de pâine și poame, apoi zburau la munte, înspre Sihla.

În legătură cu sfârșitul ei, se spune că egumenul schitului Sihăstria ar fi observat, mai multe zile în șir, câteva păsărele care intrau pe fereastră în trapeză, de unde luau fărămituri de pâine și poame, apoi zburau la munte, înspre Sihla. Doi ucenici, rânduiți de egumen, au pornit pe calea arătată de păsări, ajungând până către vârful muntelui. Acolo, un frate s-a urcat într-un brad, de unde a izbutit să o zărească pe Cuvioasa Teodora. I-a chemat la ea și le-a spus că se roagă de 40 de zile ca Dumnezeu să-i trimită un duhovnic căruia să-i mărturisească păcatele și să o împărtășească înainte de a muri. I-a rugat să-i spună egumenului ultima ei dorință, aceea de a-i trimite pe ieromonahul Antonie și pe ierodiaconul Lavrentie cu Sfânta Împărtășanie.

Cei doi ucenici s-au întors în mănăstirea lor, vestind egumenului cele ce au descoperit în peștera Sihlei, cât și dorința Cuvioasei de a-i trimite pe cei doi monahi pe care ea însăși îi numise. A doua zi, potrivit dorinței sale, ieromonahul Antonie, ierodiaconul Lavrentie și cei doi ucenici s-au îndreptat spre peșteră, în fața duhovnicului Antonie, Teodora și-a mărturisit toate păcatele vieții, primind cuvenita dezlegare, fiind împărtășită cu Trupul și Sângele Domnului. După acestea, împăcată cu Dumnezeu și cu semenii, privind la cer a rostit cuvintele: „Slavă Ție, Doamne, pentru toate” și a adormit întru nădejdea învierii și a vieții celei veșnice. La vremea potrivită, i s-a făcut slujba înmormântării, chiar în peșteră, fiind de față și alți viețuitori din obștea schitului Sihăstria, impresionați cu toții de cele întâmplate.

Vestea despre viața ei evlavioasă și nevoințele sale duhovnicești s-a răspândit curând în mănăstirile și satele Moldovei, încât mulți călugări și credincioși veneau la mormântul ei și în locul nevoințelor sale de ani îndelungați. Se spune că și fostul ei soț, acum ieroschimonahul Elefterie, care trăia la schitul Poiana Mărului, ar fi venit aici ca să se încredințeze dacă este vorba de fosta lui soție. Convingându-se de acest lucru, s-a hotărât să rămână pentru restul vieții la schitul Sihăstria, în apropiere de Sihla, unde a mai trăit vreo zece ani.

(Pr. prof. Mircea Păcurariu, Sfinți Daco-Români și Români, Editura Trinitas, Iași, 1994, p. 55)

Comentarii Facebook


Știri recente