O personalitate distinsă a Bisericii Ortodoxe Ruse a fost, la sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, mitropolitul Vladimir al Kievului.
Născut în Rusia la 1 ianuarie 1848, Vasili Bogoiavlenski (numele de mirean al mitropolitului) a absolvit școala primară și cea medie în orașul Tambov, unde va urma mai apoi și seminarul, confirmând prin aceasta vocația specială de a-i sluji lui Dumnezeu. Anul 1870 îl găsește la Kiev, unde va studia la Academia Duhovnicească.
În urma cursurilor urmate aici, va fi recomandat drept un posibil titular al catedrei de limbi slave. Pronia dumnezeiască îl alege însă ca profesor la seminarul la care, cu puțin timp în urmă, studiase. În 1882 a fost hirotonit preot, iar în 1884 devine protopop al bisericilor din Kozlov, primind distincția specifică tradiției rusești: mitra. Ca protopop a rămas în amintirea credincioșilor ca un neobosit administrator și propovăduitor. O grea încercare însă apare în viața părintelui Vasile: moartea neașteptată a soției și a copilului lor. Acest fapt a fost cel care l-a chemat la slujirea Bisericii din altă treaptă, primind, astfel, la călugărie numele Vladimir. La scurtă vreme i se oferă rangul de arhimandrit.
În anul 1888 este hirotonit episcop vicar al Novgorodului dovedind, în acest timp o grijă părintească deosebită față de credincioși, dar mai ales de clericii aflați sub conducerea sa.
Motivat de cuvintele Sfântului Pavel, ierarhul Vladimir a pus pe primul plan misiunea propovăduirii cuvântului lui Dumnezeu. O mărturie contemporană a Sfântului Vladimir este relevantă în acestă situație: când le vorbea oamenilor „se umplea de viață, devenind de nerecunoscut; forma simplă, fără pretenții, a vorbirii lui era încălzită de focul unei profunde sincerități care producea o impresie uluitoare”.
Combaterea materialismului reprezenta o altă temă pe care Sfântul Vladimir a abordat-o. În stoparea acestui flagel al societății aduce la lumină puterea exemplului personal. Totodată, pune în valoare convorbirile extra-liturgice ale preoților cu credincioșii, îndemnându-i pe aceștia la un dialog ziditor cu păstoriții lor.
În anul 1891, preasfințitul Vladimir a fost numit episcop al Samarei, unde, în cursul celor doi ani de păstorire, a organizat „Frăția religios-educativă Sfântul Alexie”, al cărei președinte de onoare va fi. Începe astfel perioada în care materializează dorința aprigă de a catehiza poporul. Misiunea acestei Frății prevedea dezvoltarea, susținerea și îmbunătățirea educației parohiale. În timpul scurt al acestei păstoriri a extins școlile bisericești pentru femei, s-au ridicat 10 biserici, a sprijinit numeroase cazuri sociale inclusiv ale clericilor săraci, bătrâni sau neputincioși trupește. În timpul foametei ce s-a abătut în părțile păstorite a înființat un comitet prin care se organizau colecte de ajutorare a celor năpăstuiți. În perioada epidemiei de holeră, când autoritățile pierduseră controlul, iar oamenii erau debusolați moral, Sfântul Vladimir nu înceta a-i încuraja pe credincioși, ieșind în mijlocul poporului cu crucea în mâini, liniștind oamenii, chemându-i la rugăciune și înțelegere. Această apropiere a ierarhului de credincioși s-a scontat cu emoționante momente de prețuire, astfel încât poporul nu dorea să se despartă de arhipăstorul lui. Perioada petrecută la Samara a fost, după spusele ierarhului, însăși cea mai frumoasă perioadă din viața sa.
Astfel, în 1892 este numit exarh al Gruziei (Georgia de astăzi), devenind arhiepiscop de Kartali și Kakhetia. Timp de cinci ani de păstorire pe aceste meleaguri a reușit ridicarea duhovnicească a credincioșilor și, mai mult, a demarat un adevărat curent misionar, astfel încât Ortodoxia se bucura de primirea în sânul ei a credincioșilor de diferite alte confesiuni. Propovăduirea, construirea sau renovarea nenumăratelor lăcașuri de cult, precum și deschiderea a peste 300 de școli care funcționau pe lângă fiecare parohie și, nu în cele din urmă, înființarea unui seminar teologic fac din Sfântul Vladimir un neobosit râvnitor pentru educarea în duh ortodox a oamenilor. Drept urmare, se formează „Societatea pentru revigorarea creștinismului în Caucaz”, cu scopul de a oferi credincioșilor privilegiul de a avea pe lângă fiecare parohie o bibliotecă alcătuită din cărți cu conținut duhovnicesc.
Nu a uitat însă preocupările ce îl măcinau continuu: asigurarea unei sănătoase educații duhovnicești prin răspândirea cuvântului lui Dumnezeu, frății, seri misionare, convorbiri extraliturgice, editare de cărți, răspândirea tipăriturilor bisericești.
Slujirea ierarhului Vladimir a atins punctul maxim la catedra din Moscova, unde a fost numit în anul 1898, activând aici cea mai mare perioadă a vieții sale: aproape 15 ani. Aici a pus în practică aceleași principii și rânduieli ca în locurile unde păstorise mai înainte. Dintre frățiile înființate aici amintim: „Frăția Învierea lui Hristos”, „Sfântul Ierarh Petru”, cercul religios-filosofic „Sfântul Ioan Gură de Aur”, toate având rolul de a înțeleni în sufletele oamenilor cultura și educația duhovnicească. În cadrul Academiei Duhovnicești va obține acordul pentru înființarea unei catedre speciale de „Istoria și combaterea sectelor”.
O lucrare de o deosebită importanță editată la Moscova este „Evanghelia copilăriei”, un adevărat catehism biblic pentru copii. Numeroase ediții ale scrierilor Mitropolitului Vladimir văd lumina tiparului în numeroase exemplare care mai apoi erau distribuite gratuit credincioșilor. Succesul de care s-a bucurat în urma publicării acestor materiale l-a motivat pe ierarh să înființeze în 1912, revista „Golos Țerkvi” (Glasul Bisericii). Această publicație venea în ajutorul catehetic misionar întreprins de mitropolit.
În cadrul datoriilor sale ca mitropolit al Moscovei intra și participarea la ședințele Sfântului Sinod. După trecerea la Domnul a mitropolitului Antonie, cel care conducea Sfântul Sinod, prerogativele acestei slujiri îi sunt încredințate Sfântului Vladimir. Din această calitate o mărturie ne oferă tabloul descris în felul următor de Sfântul Tihon, patriarhul Moscovei și a toată Rusia: „era credincios canoanelor Sfintei Biserici Ortodoxe, predaniilor Sfinților Părinți și mărturisea fără teamă și cu îndrăzneală, cinstit și cu noblețe această râvnă înaintea tuturor, fără a ține seama de urmări”.
Ajuns arhipăstor al Sankt-Petersburgului, are de îndurat unele prigoniri cauzate de condamnarea fără milă a dezordinii și abuzurilor din acea perioadă. Totul se soldează cu „exilarea de onoare” în Kiev, unde este numit mitropolit în 1915.
Situația politică din Ucraina la acea vreme devine critică. Pe 22 ianuarie 1918 bolșevicii încep asaltarea Kievului și la puțină vreme pun stăpânire pe Mănăstirea Lavra Pecerska, unde săvârșesc acte de barbarie, pângărind lucrurile sfinte, batjocorindu-i și chinuindu-i pe monahii de aici. În cele din urmă, mulți dintre ei sunt uciși. Peste câteva zile, asediul lavrei kievene continuă, hotărându-se condamnarea la moarte a mitropolitului Vladimir, pe motiv că tratarea năvălitorilor în ceea ce privește mâncarea nu este potrivită. Drept urmare, comandantul trupelor bolșevice ordonă arestarea mitropolitului. Acesta dovedește o excepțională tărie de caracter, asemănătoare mucenicilor primelor secole, și astfel, știind că va fi ucis, mergea fără urmă de teamă. Scos afară din lavră, mitropolitul se ruga neîncetat, cântând încetișor și făcându-și semnul Sfintei Cruci. Înconjurat de soldați, vlădica Vladimir este dus la o mie de pași de lavră, unde a avut parte de o moarte cumplită: a fost împușcat și străpuns cu cuțite. Înainte de mucenicescul sfârșit, mitropolitul Vladimir și-a întins mâinile, cerând iertare de la Preabunul Dumnezeu și, asemenea Domnului Hristos pe Cruce, s-a rugat pentru iertarea ucigașilor lui.
În cadrul scrierilor sale, Sfântul Vladimir a lăsat oamenilor un adevărat testament duhovnicesc ce a marcat ca un fir roșu întreaga sa viața: educația duhovnicească. Despre realizarea acesteia aflăm prețioase îndemnuri din lucrarea intitulată „Despre educație”, ce reprezintă condensarea gândirii Sfântului Vladimir în ceea ce privește acest subiect. În această scriere, alcătuită din predicile sale, se evidențiază importanța și valoarea educației creștine. Baza acesteia, conform Sfântului Vladimir trebuie să fie oferită în copilărie, pentru că aceasta este perioada cea mai prolifică în consolidarea unei religiozități de durată. În acest mod se subliniază datoria părinților de a-și educa pruncii în duhul creștin. Părinții sunt, pentru copii, etalonul în orice domeniu, dar mai ales cel bisericesc. Ei trebuie să devină adevărate exemple de viețuire creștină. Altfel, orice încercare de catehizare a copiilor eșuează: „Căci dacă părinții nu-L cinstesc pe Dumnezeu și nu cinstesc Biserica Lui, cum pot nutri copiii frică și respect față de tatăl și de mama lor?”.
O teribilă remarcă, valabilă astăzi mai mult ca niciodată, subliniată de Sfântul Vladimir, este cea a educării simțului rușinii. Acest lucru se poate realiza prin atragerea atenției la momentele aparent necuviincioase din viața copilului. Părinții vor fi datori să supravegheze și să surpe obiceiuri nepotrivite încă din fazele incipiente. Prin sfaturile sale practice și utile, Sfântul Vladimir completează pedagogia creștină venind cu soluții, căutând astfel să modeleze sufletele credincioșilor.
Sursa: ziarullumina.ro
