Sfântul Ștefan cel Mare a fost omagiat printr-un spectacol comemorativ organizat la Cetatea Soroca

Sfântul Ștefan cel Mare a fost omagiat sâmbătă la Cetatea Soroca prin Spectacolul Comemorativ „Sfântul Ştefan cel Mare – atletul lui Hristos”, ajuns anul acesta la a treia ediție și organizat de Episcopia de Bălți în parteneriat cu Consulatul General al României la Bălți, cu Asociația pentru Conservarea Patrimoniului Cultural din Bălți și cu Direcția Învățământ Soroca.

Manifestarea a debutat cu o scurtă evocare a sfântului voievod făcută de Angela Zeama, profesor de istorie și membru al Uniunii Istoricilor din Republica Moldova.

Au mai luat cuvântul Preasfințitul Părinte Antonie, Episcop de Bălți, Excelența Sa, Petrișor Ionel Dumitrescu, Consulul General al României la Bălți, și Iurie Tănase, vicepreședintele raionului Soroca.

Invitați de onoare ai spectacolului au fost interpreta de muzică populară Maria Șalaru și compozitorul Viorel Burlacu.

Sfântul Ștefan cel Mare a fost omagiat printr-un spectacol la Cetatea Soroca sâmbătă, 2 iulie 2022. Foto: Episcopia de Bălți

Au mai evoluat Orchestra de muzică populară „Barbu Lăutaru” a Palatului de Cultură din Bălți (conducător artistic – Mihai Verhovețchi), Ansamblul folcloric „Altița” de la Centrul de Cultură și Tineret din Bălți (conducător artistic – Carolina Gușciuc), Corul preoțesc misionar „Mitropolit Visarion Puiu” al Episcopiei de Bălți (dirijor – PC Arhidiacon Marius-Mihai Anton), interpreți de muzică populară Stela Melnic, Remus Fandarac și Valeriu Cebanu.

Sfântul Ștefan cel Mare a fost omagiat printr-un spectacol la Cetatea Soroca sâmbătă, 2 iulie 2022. Foto: Episcopia de Bălți

Nina Neculce, jurnalistă, a recitat poezia „Iubire” de Ioan Alexandru. Spectacolul a fost prezentat de Liliana Lungu și Valeriu Cebanu.

Prima ediție a Spectacolului Comemorativ „Sfântul Ștefan cel Mare – atletul lui Hristos” a fost organizată de Episcopia de Bălți (fostă a Hotinului) la Cetatea din Soroca în 2 iulie 2019, iar cea de-a doua ediție în 2 iulie 2021, după pandemie.

Cetatea Soroca a fost întemeiată de Ștefan cel Mare pe malul Nistrului și reconstruită în piatră de fiul său, domnitorul Petru Rareș.

Vezi și:

Foto credit: Facebook / Episcopia de Bălți

Urmărește-ne pe Telegram: t.me/basilicanews

Comentarii Facebook


Știri recente

ASCOR Chișinău și-a reluat activitatea

După mai mulți ani de întrerupere, filiala din Chișinău a Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) își reia activitatea. Evenimentul a fost marcat în cadru solemn, duminică, la sediul Mitropoliei Basarabiei. Manifestarea a fost organizată cu…