Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul cinstit în Banatul Montan

Ținând seama că Eparhia Caransebeșului este una istorică cu tradiții frumoase și în acest an se continuă tradiția cinstirii Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul într-un mod cu totul deosebit.

Încă din ajunul sărbătorii, marți, 19 iulie 2016, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, împreună cu Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi vor săvârși Slujba Vecerniei cu Litie în altarul de vară al Mănăstirii „Sfântul Ilie de la Izvor” – Bocșa Vasiova din județul Caraș-Severin, a precizat Diac. Pavel Canea.

La praznicul Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, miercuri, 20 iulie, Catedrala episcopală din Caransebeș își va sărbători cel de-al doilea hram. Locaş bisericesc reprezentativ pentru Banatul de munte, Catedrala episcopală din Caransebeş a primit la data de 12 septembrie 2010, prin binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, un al doilea hram, ocrotitorul acesteia devenind Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Numeroși credincioși din orașul de pe Timiș și Sebeș, dar și din împrejurimi, sunt așteptați în ziua pomenirii și cinstirii Sfântului Proroc Ilie să participe la Sfânta Liturghie solemnă oficiată de către Întâistătătorul Eparhiei Caransebeșului, Preasfințitul Lucian.

Credincioșii Mănăstirii „Sfântul Ilie de la Izvor” – Bocșa Vasiova, se vor bucura în ziua hramului de Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul.

Până la data de 28 februarie 1950, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş şi l-a declarat ocrotitor al Banatului, în Banat era socotit ca ocrotitor Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. În acest context, multe din mănăstirile, schiturile și locașurile bisericești de tradiţie din Banat au ca ocrotitor pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.

De aceea Sfântul Ilie va fi serbat festiv şi la aşezămintele monahale, aflate pe cei doi munţi ce străjuiesc Banatul Montan. La Schitul de pe Muntele Mic şi la Schitul de pe Muntele Semenic, Sfânta Liturghie va fi oficiată de către delegații Preasfințitului Părinte Lucian. În ambele locaşuri monahale, la primele ore ale dimineţii se va oficia Sfinţirea apei şi Taina Sfântului Maslu.

Comentarii Facebook


Știri recente