Sfântul Paisie Aghioritul cinstit pentru prima dată la Mănăstirea Pantocrator de la Beclean

Hram Beclean 2

Mitropolitul Clujului a participat astăzi, 12 iulie 2017, la deschiderea oficială a Mănăstirii Pantocrator de la Beclean. Aşezământul monahal şi-a sărbătorit hramul, lăcaşul de cult fiind ocrotit de Sfântul Paisie Aghioritul, informează Radio Renașterea.

Înainte de oficierea Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul  Părinte Andrei a  rostit o rugăciune de binecuvântare a lucrărilor efectuate până în prezent.

Din soborul preoților care au slujit alături de IPS Andrei au făcut parte: exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Clujului, arhimandritul Dumitru Cobzaru, secretarul eparhial, protos. dr. Benedict Vesa, și protopopul Becleanului, Părintele Vicențiu Doru Zinveliu.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost  oferite de corul bisericii Sf. Apostol Andrei din Beclean.

În omilia sa, Părintele Mitropolit Andrei l-a evocat pe Sfântul  Paisie Aghioritul, ocrotitorul bisericii, și l-a încurajat pe noul stareț, ieromonahul Luca, pentru o bună activitate duhovnicească.

Părintelui Luca îi dorim râvnă multă, multă, multă. Îi dorim succes în activitatea pe care o va desfășura aici. Mănăstirea aceea vestită din Sfântul Munte, Pantocrator, nu are hramul acesta, dar părintele Luca l-a dorit ca ocrotitor pe Sfântul Paisie.

În continuare, Mitropolitul Clujului a prezentat câteva îndemnuri ale Sfântului Paisie pentru preoti și credincioși.

La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a numit ca stareț al nou-înființatei mănăstiri Pantocrator pe ieromonahul Luca Gheberta și l-a felicitat pe protopopul Doru Zinveliu pentru lucrarea de zidire a bisericii mănăstirii.


Mănăstirea Pantocrator, cu hramul Sfântul  Paisie Aghioritul este situată în cartierul Valea Viilor din orașul Beclean și se află pe locul unei vechi clopotnițe.

 

Comentarii Facebook


Știri recente