Sfântul Nicolae sărbătorit în Parohia Coslada, Spania

Credincioșii Parohiei „Sfântul Nectarie Taumaturgul” din Coslada – Spania, s-au reunit vineri, 6 decembrie 2013, în biserică, la Sfânta Liturghie, pentru a-l sărbători pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei. Copiii prezenți s-au cuminecat și au primit daruri pregătite prin grija și osteneala credincioșilor comunității, a precizat Părintele George Cimpoca, parohul Bisericii „Sfântul Nectarie Taumaturgul” din Coslada.

În cuvântul de învățătură la Evanghelia zilei, părintele paroh a spus: „Fericirile rostite de Mântuitorul, pe care le-am auzit în textul evangheliei rânduit pentru ziua de astăzi, ne reamintesc cum arată adevăratul OM. Cum este structurat în interior adevăratul OM. Și dacă le-am rosti în fiecare zi și le-am lipi chiar pe toți pereții tot nu ar fi îndeajuns pentru a înțelege aceasta, căci am senzația că oamenii de azi au început să-i uite chipul. Suntem în continuare un popor de oameni săraci, care mai arăm pământul cu calul, dar am început cu toții să visăm la un tip de om-european care nu arată deloc bine. Mântuitorul spune astăzi un mare NU la tot ceea ce noi, oamenii, spunem DA. Pentru noi, oamenii, important e să fii puternic, să fii bogat, să fii mare, să fii sus, să fii primul. Hristos vine și spune: „Nu, nu asta e cel mai important! Important e să fii simplu, să fii discret, să fii umil, să fii cu bun simț, să fii blând, să fii pașnic, să fii curat cu inima”. Sf. Nicolae este un exemplu de cum să gândești și să trăiești ca Hristos… Astăzi, însă, trăim vremuri în care minciuna îi apropie pe oameni, iar sinceritatea îi desparte”.

La final, părintele paroh a urat viață lungă, bună și binecuvântată tuturor celor ce poartă numele sfântului ierarh.

Comentarii Facebook


Știri recente