Schitul Feneş şi-a cinstit luni, 09 noiembrie 2015, ocrotitorul, pe Sfântul Nectarie de la Eghina. Cu acest prilej, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului a poposit în mijlocul obştii monahale şi a binecuvântat cu aghiasmă, în vederea slujirii, biserica nouă a aşezământului monahal.
În continuare, ierarhul înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie, în prezenţa autorităţilor locale şi a unui număr impresionant de credincioşi, veniţi din tot Banatul şi nu numai, după cum ne-au precizat Diac. Pavel Canea şi Darius Herea.
În cadrul Sfintei Liturghii, chiriarhul a înălţat rugăciuni pentru pace şi unitate, dar şi rugăciuni pentru bolnavii internaţi în spitale în urma incendiului din Bucureşti. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic Ethos al Episcopiei Caransebeșului. La finalul Sfintei Liturghii, toți credincioșii prezenți au fost invitați să participe la o agapă frățească, oferită din partea obștii monahale în curtea schitului.
„Foarte mulți preoți și credincioși și-au îndreptat astăzi pașii la acest așezământ monahal și foarte mulți dintre ei s-au împărtășit cu Sfintele Taine. Ne-am rugat împreună Sfântului Nectarie și sfinților tămâduitori, care ne pot ajuta cu rugăciunile lor, ca să dobândim în primul rând vindecarea sufletească, iertarea păcatelor și apoi vindecarea trupului de toate neputințele. Este o mare bucurie să avem în Episcopia noastră un așezământ monahal închinat Sfântului Nectarie Taumaturgul, pe care îl rugăm să ne ajute și nouă și să ne tămăduiască bolile sufletești și trupești, căci este grabnic ajutător, folositor, un prieten și un casnic al lui Hristos și într-adevăr el și-a asumat crucea și L-a urmat pe Mântuitorul cu răbdare, cu smerenie și cu iubire jertfelnică”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Schitul Feneş a luat fiinţă în anul 2001, iar în septembrie 2008 a fost transformat în schit de călugări. Obştea monahală existentă depune eforturi de finalizare a bisericii aşezământului monahal.