Muntele Athos: Chilia românească „Sfântul Mina” de la Mănăstirea Pantocrator și-a sărbătorit ocrotitorul

Chilia românească „Sfântul Mucenic Mina” de la Mănăstirea Pantocrator și-a sărbătorit hramul, potrivit calendarului nerevizuit.  

Slujba de hram a început în noaptea dinspre 23 – 24 noiembrie, Sfânta Liturghie fiind oficiată în zorii zilei de ierom. Nicodimos, delegatul arhim. Gavriil, egumenul Mănăstirii Pantocrator.

Din sobor au mai făcut parte ieroschim. Ignatie, starețul Chiliei Sfântul Ipatie și ieroschim. Timotei, starețul Chiliei Sfântul Procopie.

La finalul slujbei a fost oficiată și slujba parastasului pentru ctitorii Chiliei „Sfântul Mucenic Mina”, printre care a fost pomenit și părintele Atanasie Tănăsache Costea, fost cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă din București.

Chilia „Sfântul Mucenic Mina” reprezintă un vechi așezământ românesc, părăsit în urmă cu mai bine de 40 de ani, odată cu moartea ultimului viețuitor. În anul 2021, așezământul a fost redeschis, sub îndrumarea monahului Proclu Costea, starețul așezământului monahal.

Atestările istorice confirmă existența unei colibe mai vechi, pe locul căreia, în anul 1946, a fost ridicată chilia de primii viețuitori ai așezământului, originari din zona Buzăului, și așezată ulterior sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Mina.

Foto credit: Casian Cosma

Comentarii Facebook


Știri recente