Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, sărbătorit la Mănăstirea Paltin prin Liturghie arhierească

Mănăstirea Paltin – Petru Vodă din județul Neamț l-a serbat duminică, 27 iulie 2014, pe Sf. Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, ocrotitorul așezământului filantropic întemeiat de părintele arhimandrit Justin Pârvu la această așezare monahală, informează „Ziarul Lumina”.

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost prezent la sărbătoare, oficiind slujba Sfintei Liturghii înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Mănăstirea de maici Paltin – Petru Vodă, ctitorie a părintelui Justin Pârvu, și-a serbat duminică unul dintre hramuri, cel al așezământului filantropic. Îmbrăcată în straie alese de sărbătoare, așezarea monahală și-a așteptat pelerinii veniți din toate colțurile țării pentru a serba împreună, în laude și în cântări duhovnicești, prăznuirea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în altarul de vară al mănăstirii de către IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte arhim. Luca Diaconu, starețul Mănăstirii Bistrița și exarh al zonei Neamț, arhim. Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă, pr. prof. Vasile Păvăleanu, director adjunct al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi”, ierom. Chesarie Niculiță, egumenul Schitului „Sf. Ioan Iacob Hozevitul” – Urecheni.

„Cel care este orb în sufletul său nu se vede decât pe sine”

După citirea Sfintei Evanghelii, în cuvântul de învățătură, IPS Teofan a subliniat că vederea exclusivă a sinelui propriu duce la orbire duhovnicească: „Nădejdea și mângâierea, iubiți credincioși, ne vin din puterea Domnului Hristos, care, după cum ne-a arătat Evanghelia din această zi, a tămăduit doi orbi și un mut, care era cuprins și de duhurile necurate. Nădejdea și mângâierea ne vin, de asemenea, de la sfinții lui Dumnezeu, dintre care un loc aparte îl ocupă cel pe care îl prăznuim astăzi (duminică, n.red.), Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, doctorul fără de arginți. Există atâta orbire și atâta muțime în viețile noastre, încât avem nevoie precum cei doi orbi din Evanghelie să strigăm în fiecare clipă „Iisuse, Fiule al lui David, miluiește-ne pe noi”, căci nu este nimic mai crud, mai negru și mai demn de ocolit decât orbirea cea sufletească – să nu observi și să simți puterea lui Dumnezeu, să nu vezi frumusețea creației lui. Cel care este orb în sufletul său trăiește într-un univers închis, în care nu se vede decât pe sine, iar această vedere exclusivă a sinelui este dovada celei mai crunte și grave rătăciri”.

Maica stareță Justina Bujor, hirotesită întru stavroforă

La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a hirotesit întru stavroforă pe maica stareță Justina Bujor, ucenică îndeaproape a părintelui Justin Pârvu, cea care i-a fost alături până în ultimele clipe de suferință și cea care a fost aleasă de marele duhovnic să păstorească duhovnicește obștea mănăstirii de maici.

Înainte de a se întoarce la casele lor, pelerinii prezenți la hram au participat la o agapă și au vizitat chilia memorială a părintelui Justin, unde acesta a viețuit ultimii 3 ani din viață și unde și-a dat și obștescul sfârșit.

Așezământul filantropic al Mănăstirii Paltin cuprinde un orfelinat pentru copii și un azil pentru bătrâne, unde îngrijirea și asistența medicală sunt oferite de maicile din mănăstire. Părintele Justin Pârvu a întemeiat acest așezământ social din marea lui dragoste față de semenii aflați în nevoi, boli și necazuri. Toți cei care doresc să acorde un sprijin susținerii activităților misionar-filantropice, începute de părintele Justin în Mănăstirea Paltin, o pot face direct sau prin următoarele date de contact: Tel: 0233893468, 0233257257, cont bancar: LEI – RO 73 RNCB 0196 1129 1488 0001, USD – RO 62 RNCB 0196 1129 1488 0005 BCR Piatra Neamț, adresa: sat Petru Vodă, com. Poiana Teiului, Jud. Neamț, cod 617 346.

Pomenire la mormântul părintelui Justin Pârvu

Tot duminică, IPS Mitropolit Teofan a poposit și la cealaltă ctitorie a părintelui Justin Pârvu, la mănăstirea de călugări Petru Vodă. În cadrul vizitei, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de părintele stareț Hariton Negrea, a săvârșit o slujbă de pomenire la mormântul părintelui Justin, ținând și un scurt cuvânt de învățătură.

Comentarii Facebook


Știri recente