„… părinții noștri ne-au spus nouă” (Psalmul 43,1). Ascultați cuvintele acestea, voi toți. Vouă vă spun, celor cărora nu vă pasă de copiii voștri, celor ce le treceți cu vederea cântările diavolești pe care le cânta și celor cărora nu vă pasă de pildele din Scripturile dumnezeiești.
Copiii din Biblie nu erau așa. Își petreceau viața istorisind faptele de seamă ale lui Dumnezeu și câștigul lor era îndoit. Ascultând istoriile Bibliei, tinerii asupra cărora se revarsa deja iubirea și bunătatea lui Dumnezeu deveneau și mai buni, amintindu-și câștigul pe care-l aveau din felul lor de viață. Copiii lor ajungeau, la rândul lor, să-L cunoască din aceste pilde pe Dumnezeu și erau îndemnați să imite virtutea părinților lor. Cărțile lor erau doar aceste istorii auzite din gura părinților, învățau tot ce aveau nevoie doar din ele, căci nimic nu era mai folositor și mai plăcut pentru ei decât aceste pilde.
Dacă, de obicei, cei ce asculta povesti își petrec plăcut timpul, cu atât mai mult cei ce ascultă astfel de pilde au parte de cea mai mare binecuvântare. Pentru ei istoriile despre Dumnezeu sunt cea mai mare binefacere, fiindcă le dau putere, înțelepciune, prudenta, plăcere și, pe lângă toate acestea, le deșteaptă mintea și sufletul și îi fac mai buni.
A asculta întâmplări este același lucru cu a le vedea cu proprii tăi ochi. Tinerii aceștia le ascultau de la părinții lor care fuseseră martori la evenimente, care le văzuseră cu ochii lor și le transmiteau mai departe urmașilor prin viu grai. Deși nu fuseseră de față la întâmplări, le credeau tot atât de mult ca și cum le-ar fi văzut cu ochii lor.
Din „Părinți, copii și creșterea lor” (Erminie la Psalmului 43)
Sursa:www.ioanguradeaaur.ro
