„Sfântul Ioan cel Nou a fost un om smerit, rugător și milostiv”

Credincioșii din mai multe părți ale Bucovinei au venit la Suceava pentru a-l cinsti pe Sfântul Ioan cel Nou. Slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată în Catedrala arhiepiscopală din Suceava de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Pimen, potrivit mmb.ro.

Martiriul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava a fost prăznuit luni, 2 iunie 2014, de sute de credincioși, care și-au îndreptat pașii spre Catedrala arhiepiscopală din Suceava. Oamenii s-au închinat la racla în care se află moaștele sfântului, care la 1622 a salvat cetatea Sucevei în chip minunat. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Spre finalul slujbei, ierarhul locului a adresat un cuvânt de învățătură în care a amintit că, într-o zi de 2 iunie, moaștele Sfântului Ioan cel Nou au ajuns la Suceava de la Cetatea Albă. „Sfântul Ioan cel Nou a fost un om smerit, rugător și milostiv. Deși era negustor, nu a fost nici lacom, nici zgârcit, ci milostiv. Agonisirea îl îndepărtează pe om de Dumnezeu. Sfântul Ioan cel Nou s-a apropiat de Dumnezeu prin faptele de milostenie și prin credința curată. El a pătimit în Cetatea Albă pentru că nu a vrut să se lepede de credința creștin-ortodoxă. Mântuitorul a spus Sfinților Apostoli că vor avea necazuri în lume și că vor fi prigoniți pentru El. Astfel, Hristos i-a îndemnat pe apostoli să aibă dragoste între ei și să se iubească unul pe altul. Dragostea creștină trebuie să călăuzează gândurile și faptele noastre. Atunci când suntem în primejdie, trebuie să fim mai uniți și să avem mai multă dragoste”, a spus Înaltpreasfințitul Pimen, care a adăugat că moaștele Sfântului Ioan cel Nou reprezintă pentru pelerini un prilej de bucurie duhovnicească. Așa cum este tradiția, după Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Aghesmei mici, apoi a avut loc un pelerinaj de la Biserica „Sfântul Ioan cel Nou” până la izvorul sfântului, unde au fost citite mai multe rugăciuni de binecuvântare. Zidirea bisericii Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a fost începută de voievodul Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare, în 1514, și terminată de Ștefăniță Vodă, fiul lui Bogdan, în 1522, așa cum ne arată și pisania aflată deasupra ușii de intrare în pridvor. A fost ridicată în primul rând pentru a face față mulțimii credincioșilor care veneau să se închine moaștelor pe care mănăstirea le adăpostește din anul 1589. Până la această dată, moaștele s-au aflat, încă de la aducerea lor de la Cetatea Albă, în 1402, în Biserica Mirăuților, fosta Catedrală mitropolitană.

Comentarii Facebook


Știri recente