Sfântul Ierarh Spiridon prăznuit la Catedrala Episcopală din Oradea

De prăznuirea Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, 12 decembrie 2014, Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea s-a aflat în sărbătoare, paraclisul de iarnă de la demisolul catedralei stând sub ocrotirea spirituală a Sfântului Ierarh Spiridon, alături de Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Ierarh Nectarie, a precizat Pr. Cristian Rus.

Sărbătorirea hramului sfântului lăcaş a fost binecuvântată de prezenţa Întâistătătorului Episcopiei Oradiei, Preasfinţitul Părinte Sofronie, care a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească, în sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în paraclisul de la demisol.

În cadrul slujbei, diaconul Adrian George Ignat a fost hirotonit preot pe seama bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Uileacu de Beiuş, Protopopiatul Beiuş, iar absolventul de teologie ortodoxă Paul Negruţ a fost hirotonit diacon pe seama bisericii cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a metocului dependent de Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei din Băile Felix. Noul preot a primit şi hirotesia întru duhovnic.

La această frumoasă prăznuire, Chiriarhul Oradiei a rostit un deosebit de bogat şi plin de semnificaţii cuvânt de învăţătură, în care a scos în evidenţă frumuseţea vieţii şi a minunilor Sfântului Ierarh Spiridon: „Biserica Ortodoxă se află astăzi, 12 decembrie, în zi de sărbătoare, pentru că în întreaga lume dreptmăritoare este sărbătorit un mare ierarh al Bisericii, de la începuturile vieţii bisericeşti, din veacul al patrulea al Creştinismului şi un mare sfânt făcător de minuni, Sfântul Spiridon, Episcopul Trimitundei din Cipru, ale cărui sfinte moaşte se găsesc într-o altă insulă a lumii elenismului, şi anume în Kerkira sau Corfu.”

„Sfântul Spiridon s-a învrednicit, datorită sfinţeniei vieţii sale, de darul facerii de minuni încă de când trăia pe pământ. Acest dar a sporit în intensitate după naşterea sa în ceruri, astfel încât necontenit Sfântul Spiridon săvârşeşte minuni pentru toţi cei credincioşi care îl cheamă în ajutor pe el, iar ca dovadă a acestor minuni stau veşmintele sfântului, şi îndeosebi papucii săi. În fiecare an, în ajunul zilei de 12 decembrie, în biserica ce-i poartă numele şi îl are ca ocrotitor din insula Corfu, şi unde se află sfintele sale moaşte, singura biserică ortodoxă din lume ce are orgă, din timpul stăpânirii veneţiene asupra insulei, îi sunt schimbate veşmintele şi papucii, iar ca semn al grabei şi trudei cu care sfântul merge, în taină, în toată lumea, pentru a veni în ajutorul celor care îl cheamă, veşmintele arată ca fiind folosite, iar papucii săi sunt uzaţi, sunt tociţi.”

„Aşa cum ştim, între trupurile proslăvite ale sfinţilor şi sufletele lor din ceruri există o strânsă legătură, căci sfintele moaşte de pe pământ, ale oricărui sfânt, sunt făcătoare de minuni. Între toate sfintele moaşte, ale tuturor sfinţilor, moaştele Sfântului Spiridon dovedesc cu prisosinţă că sunt făcătoare de minuni, în fiecare an, prin uzarea veşmintelor şi, în special, a papucilor pe care îi poartă Sfântul Spiridon, ce sunt prezentaţi mulţimii credincioşilor cu urmele purtării, pentru ca să înţeleagă toată lumea că sfântul răspunde cu dragoste celor care îl cheamă în ajutor şi în zilele noastre.”

„Popoarele creştine ortodoxe l-au iubit de la început pe Sfântul Spiridon, precum şi poporul nostru român, fiind cinstit îndeosebi în Ţara Românească şi în Moldova, dar şi în părţile noastre, mărturie pentru aceasta stând bisericile construite în cinstea sa și unde a fost aşezat ca ocrotitor. Sunt binecunoscute cele două ctitorii din Bucureşti ce se află sub ocrotirea acestui sfânt, „Sfântul Spiridon Vechi” şi „Sfântul Spiridon Nou”, trecute prin grele încercări în timpul regimului comunist ateu, dar care, prin rugăciunile sfântului, au reînviat, şi unde se păstrează părticele din moaştele Sfântului Spiridon. Apoi, la Iaşi există o celebră biserică închinată Sfântului Spiridon, fostă mănăstire, unde a funcţionat unul dintre primele spitale din capitala Moldovei, spitalul „Sfântul Spiridon”, care până în zilele noastre este un spital de performanţă dintre toate unităţile spitaliceşti din Iaşi. Iar în părţile noastre, în oraşul nostru de reşedinţă avem acest sfânt lăcaş de la noua Catedrală Episcopală, pe care l-am așezat sub ocrotirea Sfântului Ierarh Spiridon, a Sfântului Ierarh Ncolae şi a Sfântului Ierarh Nectarie, dar şi o biserică de lemn ce poartă hramul sfântului făcător de minuni prăznuit astăzi.”

La final, Ierarhul Oradiei a adus mulţumiri Bunului Dumnezeu pentru frumoasa zi şi pentru darurile pe care le-a oferit Bisericii Sale de sărbătoarea Sfântului Spiridon. Bunilor credincioşi dreptmăritori care poartă numele Sfântului Spiridon şi derivate ale acestuia, dar şi tuturor celor prezenţi, le-a urat ani mulţi şi buni, multă sănătate, mult spor duhovnicesc şi bucurii sfinte, pentru a întâmpina Naşterea Domnului cu inimile deschise şi sufletele pline de lumină.

Comentarii Facebook


Știri recente